Trenul Regal staţionează până în 7 aprilie în Gara de Nord

Data publicării:
vlcsnap-2013-04-02-12h26m16s143

Cea mai veche și mai luxoasă garnitură feroviară din România se află, până pe 7 aprilie, în Gara de Nord, fiind staționată la linia 14.

Trenul Regal își așteaptă vizitatorii zilnic, între orele 9 și 19.00. Trenul regal este compus din cinci vagoane de tip salon și de dormit. Vagonul sufragerie cuprinde Salonul Regal, unde sunt 24 de locuri la masă, în timp ce salonul mic are 12 locuri.

Salonul era destinat dineurilor oficiale sau primirilor protocolare. Corpurile de iluminat au fost fabricate pe insula Murano, scaunele sunt tapițate cu piele de Cordoba, iar oglinda este fabricată din cristal de Boemia.

Vagonul care a servit drept dormitor cuplului regal cuprinde două cabine despărțite de o baie complet utilată și o cușetă de două locuri, cu paturi suprapuse, precum şi un mic salon pentru servirea micului dejun și o bucătărie. 

Vagonul dormitor destinat însoțitorilor este format din două cabine cu paturi duble și cu grup sanitar cu cadă și din alte două cabine cu paturi suprapuse.

Vagonul clasa I dormitor oferă șase cabine cu pat și lavoar individual, iar cel de clasa a II-a cuprinde opt cabine de câte două locuri, cu lavoar individual în fiecare cușetă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mulți români pot rămâne fără acces la banii din cont dacă ignoră aceste detalii. Situațiile în care cardul...
Digi FM
Ce s-a schimbat în viața Lilianei Ștefan după despărțirea de Dan Bittman. Cu ce se ocupă în 2026: ”A trebuit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, antrenament în colanți mulați și top scurt. În câteva săptămâni împlinește 56 de ani, dar e...
Film Now
Geena Davis, mărturisiri despre începuturile carierei sale. Ce greșeli a făcut în filmul ei de debut: „Nu...
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic...
Newsweek
Pensiile scad cu 20%. Vârsta de pensionare crește cu 2 ani. De ce România nu scapă de acest scenariu global?
Digi FM
Are 17 ani și o afacere profitabilă într-un loc care multora le-ar da fiori. Cu ce se ocupă o adolescentă din...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 lucruri pe care cardiologii spun să le faci după ora 17:00 ca să îți protejezi inima. Rutina de seară...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Jon Voight, devastat de planurile fiicei sale Angelina Jolie. Apropiați: „Se teme că nu se vor mai împăca...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...