Ultimele plaje virgine de pe litoralul românesc vor fi amenajate

Data publicării:
plaja virgina - mediafax

Plaja Corbu, aflată la opt kilometri de staţiunea Mamaia, este vestită pentru frumuseţea şi sălbăticia ei. Pentru a păstra intacte aceste atuuri, autorităţile nu îi vor mai lăsa pe turişti să campeze sau să intre pe nisip cu maşinile şi rulotele.

„Începând de luni şi de marţi vom delimita două-trei zone rezervate şi amenajate special pentru a se campa, pentru a nu se mai intra pe nisipul efectiv”, Marian Gălbinașu, primarul localității Corbu.

Având în vedere că zona nu are destinaţie turistică, ci face parte din Rezervaţia Deltei Dunării, s-a decis ca din acest sezon estival să se monteze panouri de atenţionare şi semnalizare a limitelor rezervaţiei. La fel se va proceda şi cu plaja Vadu.

Vor fi amenajate unele zone de parcare pentru autovehicule şi vor fi amplasate bariere astfel încât accesul pe plajă să se facă pe jos. În decursul anului, pe plajele de la Corbu şi Vadu se opresc în jur de 100.000 de turişti care lasă, în urma lor, tone de gunoaie.

„Zona s-a deteriorat deja mult în ultimii ani. Acuma, am înţeles că au făcut puţin curat prin zonă pe aici, dar acum o săptămână şi ceva, două era greu de descris ce se găsea pe aici. Mizerie!”, spune o turistă.

Este plajă sălbatică şi am dori să rămână tot aşa”, spune o localnică.

Măsurile de conservare a plajei de la Corbu au fost stabilite, săptămâna trecută, în cadrul unei întâlniri cu guvernatorul Deltei şi Primăria Corbu la care au participat şi câţiva proprietari de cherhanale şi unităţi de cazare din zonă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
George Burcea, reacție după ce a fost acuzat că a ironizat-o pe Andreea Bălan chiar în ziua nunții ei: "Îmi...
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Au lăsat salarii de 2.200€ în Olanda pentru a se întoarce definitiv în România. Motivul neașteptat: „Am rămas...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
Ce înseamnă, de fapt, un premier tehnocrat și cum poate apărea un guvern tehnocrat în România. De ce se...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
De la livrator de pizza la câștigător de Oscar. Rami Malek împlineşte 45 de ani. Ce a păstrat după „Bohemian...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...