Vedetele câştigă mii de euro în noaptea de Revelion

Data publicării:
aniversare - stefan banica

Artiştii momentului au semnat deja mai multe contracte pentru noaptea dintre ani.

„Un artist care cântă cu negative ar putea să susţină pe la opt-nouă concerte în noaptea de Revelion, iar o trupă, o formaţie, un artist care cântă cu instrumente maxim trei-patru”, a spus Radu Groza, impresar.

Este de departe cea mai profitabilă noapte din an. Potrivit presei, Delia Matache va avea cel puţin cinci concerte de Revelion şi negociază şi alte apariţii.

Anna Lesko are semnate şapte contracte pentru noaptea dintre ani, care îi vor aduce artistei încasări de 28.000 de euro pentru prestaţiile artistice.

O altă artistă cunoscută, Andreea Bălan, va concerta în şase locuri diferite şi va încasa 18.000 de euro, adică în jur de 3.000 de euro pentru fiecare spectacol.

Cred că aici criza nu are din păcate nimic de spus, cred că e vorba de cerere şi ofertă şi atâta vreme cât nu există un număr foarte mare de artişti foarte apreciaţi de toată lumea în aşa fel încât să fie o concurenţă directă între ei, mare, serioasă, cei care sunt relativ puţini, dar cunoscuţi de multă vreme, şi atunci ei îşi permit să regleze preţul în funcţie de cerere”, a afirmat Ştefan Liuţe, specialist publicitate.

N-au fost deloc puţine cazurile în care artiştii cunoscuţi au cerut chiar mai mulţi bani în perioada de criză.

„De obicei, de Revelion sunt preţuri cam duble în comparaţie cu tariful pe timpul anului. Unii artişti care au cerere foarte mare sigur că şi-au mărit preţul pentru că au zis că le merge treaba şi de ce să nu obţină mai mulţi bani”, a mai spus Radu Groza.

Tot presa scrie că Ştefan Bănică Junior câştigă acum 10.000 de euro pentru un concert, cu patru mii de euro mai mult decât în 2006, de exemplu. Iar Loredana Groza cere acum cu 2.000 de euro mai mult decât în 2011, ceea ce înseamnă 9.000 de euro pentru un concert, în timp ce trupa Holograf a ridicat preţul cu 50%, de la 8.000 de euro la 12.000 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”