Actorul Gaspard Ulliel a murit la 37 de ani, în urma unui accident la schi. A jucat în cel mai nou serial Marvel

Data actualizării: Data publicării:
Gaspard Ulliel
Actorul Gaspard Ulliel a murit la 37 de ani, în urma unui accident la schi FOTO: Getty Images

Actorul francez Gaspard Ulliel, devenit cunoscut în plan internațional după ce l-a jucat pe Hannibal Lecter în filmul „Hannibal Rising” și care va apărea  în serialul „Moon Knight”, produs de Marvel, a murit miercuri după-amiază la vârsta de 37 de ani, în urma unui accident de schi, a anunţat familia lui într-un comunicat de presă.

Gaspard Ulliel este cunoscut și pentru interpretarea creatorului de modă Yves Saint Laurent în filmul biografic "Saint Laurent" şi pentru rolul principal jucat în lungmetrajul "Juste la fin du monde", regizat de Xavier Dolan.

Victimă a unui accident de schi, Gaspard Ulliel a decedat miercuri”, precizează acel scurt comunicat.

„Gaspard Ulliel a crescut cu cinematografia şi cinematografia a crescut odată cu el. Se iubeau la nebunie. Cu inima strânsă de durere vom revedea de acum înainte cele mai frumoase interpretări ale sale. Am pierdut un mare actor francez”, a reacţionat miercuri pe Twitter prim-ministrul Franţei, Jean Castex.

Starul francez a fost rănit grav în urma unui accident de schi care s-a produs marţi în staţiunea montană La Rosiere din departamentul Savoie din estul Franţei, au anunţat miercuri mai multe surse concordante, confirmând o informaţie publicată de BFMTV.

Marţi după-amiază, un schior a fost transportat cu elicopterul la Spitalul Central Universitar (CHU) din Grenoble după ce a intrat în coliziune cu un alt schior la intersecţia dintre două piste, potrivit unei purtătoare de cuvânt a staţiunii franceze.

Schiorul grav rănit era Gaspard Ulliel, a confirmat Procuratura din Albertville. Potrivit Jandarmeriei franceze, pronosticul medicilor era rezervat încă din momentul internării actorului.

O anchetă a fost deschisă, a precizat Parchetul francez.

Gaspard Ulliel s-a remarcat în cinematografie în anul 2002, la vârsta de 17 ani, pentru rolul jucat în filmul „Embrassez qui vous voudrez", regizat de Michel Blanc.

Cariera lui de actor începuse însă deja cu câţiva ani mai înainte, în perioada în care era licean. În 1996 a apărut într-un episod al serialului TV "Une femme en blanc", în care a jucat alături de Sandrine Bonnaire, apoi a fost distribuit în serialul "Julien l'apprenti" (2000) şi în filmul "Le Pacte des Loups", de Christophe Gans, în 2001.

"Nu am visat niciodată să fiu actor", dezvăluia el într-un interviu pentru publicaţia online Konbini. "Este ceva care a venit complet întâmplător, în urma unei întâlniri cu o agentă", a adăugat actorul francez.

Născut pe 25 noiembrie 1984 la Paris, Gaspard Ulliel a fost fiul unic al unui cuplu alcătuit dintr-o stilistă şi un designer.

În urma unei muşcături de câine suferite la vârsta de şase ani, Gaspard Ulliel a rămas cu o cicatrice pe obraz, care îi oferea zâmbetului său o alură enigmatică.

A continuat să filmeze şi în 2003 a fost distribuit în filmul "Les Egares" al regizorului Andre Techine, alături de Emmanuelle Beart, apoi a jucat cu Audrey Tautou în pelicula "Un long dimanche de fiancailles", regizată de Jean-Pierre Jeunet. Acea interpretare i-a adus prestigiosul premiu Cesar pentru cea mai bună tânără speranţă masculină în anul 2005.

În 2007, a fost protagonistul filmului "Jacqou le croquant", regizat de Laurent Boutonnat şi adaptat pe baza unui serial din anii 1960.

Cariera lui a primit în acel an o dimensiune internaţională, după ce l-a jucat pe Hannibal Lecter în filmul "Hannibal Rising", de Peter Webber.

Fost manechin, Gaspard Ulliel a fost imaginea oficială a casei Chanel şi protagonistul spotului publicitar regizat de Martin Scorsese pentru parfumul Bleu de Chanel.

În 2014, l-a interpretat pe creatorul de modă Yves Saint Laurent în filmul biografic "Saint Laurent", regizat de Laurent Bonello. Pentru acel rol special, starul francez a ţinut un regim alimentar drastic şi a ascultat numeroase înregistrări pentru a învăţa să imite vocea renumitului designer.

Filmul "Juste la fin du monde", lansat în 2016 şi adaptat de Xavier Dolan după o piesă de teatru, a reprezentat unul dintre momentele marcante ale carierei sale. În acel film, Gaspard Ulliel a jucat alături de Nathalie Baye, Vincent Cassel, Lea Seydoux şi Marion Cotillard, interpretând un scriitor aflat în stadiu terminal care face o vizită familiei sale după mulţi ani de absenţă. Acel rol i-a adus în anul 2017 premiul Cesar pentru cel mai bun actor în rol principal.

Ultima sa apariţie cinematografică datează din 2019, când starul francez a jucat alături de Virginie Efira în filmul "Sybil", de Justine Triet.

Gaspard Ulliel, care a fost şi actor de televiziune, va putea fi văzut în serialul "Moon Knight", produs de Marvel, alături de Oscar Isaac şi Ethan Hawke, care va fi difuzat de Disney+ începând din luna aprilie.

Actorul, care nu era căsătorit, avea din anul 2013 o relaţie cu modelul şi cântăreaţa Gaelle Pietri. Fiul lor s-a născut în februarie 2016.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți ieși din țară cu mașina pe numele părinților, dar fără procură? Mulți șoferi se află în această situație
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, noi declarații despre despărțirea de Gerard Pique: „Trebuie să râzi de viață înainte ca viața să...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț surpriză de Paște: Pensiile cresc cu 300 lei pentru 4.000.000 pensionari. De când?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...