Marele câştigător la gala premiilor Sindicatului Actorilor Americani
Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images
Lungmetrajul „Black Panther”, de Ryan Coogler, a fost desemnat marele câştigător la gala premiilor Sindicatului Actorilor Americani, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles, iar Glenn Close şi Rami Malek s-au numărat printre premiaţi, scrie News.ro.
Foto: Gulliver/Getty Images
„Black Panther” s-a impus pentru „extraordinara interpretare a unei distribuţii într-un lungmetraj” (Outstanding Performance by a Cast in a Motion Picture), cea mai importantă distincţie a serii.
Glenn Close a fost premiată pentru rolul principal din „The Wife”, pentru care a primit anul acesta un Glob de Aur şi o nominalizare la Oscar, iar Rami Malek, pentru cel din „Bohemian Rhapsody”, care i-a adus, de asemenea, un Glob de Aur şi o nominalizare la premiile Academiei Ameticane de Film.
Emily Blunt a fost desemnată „cea mai bună actriţă în rol secundar”, pentru rolul din „A Quiet Place”, în timp ce Mahershala Ali a fost recompensat pentru rolul secundar din „Green Book”, pentru care a primit un Glob de Aur şi o nominalizare la Oscar.
Cât priveşte programele de televiziune, „The Marvelous Mrs. Maisel” a primit trei distincţii - „cea mai bună distribuţie a unui serial - comedie”, „cea mai bună actriţă” (Rachel Brosnahan) şi „cel mai bun actor” (Tony Shalhoub).
Distribuţia „This is Us” a fost desemnată cea mai bună în ceea ce priveşte serialele - dramă, Jason Bateman a fost premiat la categoria „cel mai bun actor într-un serial - dramă”, pentru „Ozark”, iar Sandra Oh, cea mai bună actriţă pentru „Killing Eve”, care i-a adus şi un Glob de Aur.
Darren Criss („The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”) şi Patricia Arquette („Escape at Dannemora”) au câştigat premiile pentru cel mai bun actor, respectiv cea mai bună actriţă într-o miniserie sau film de televiziune.
Din punct de vedere al cascadoriilor, pentru lungmetraj şi televiziune au fost premiate echipele din „Black Panther” şi „GLOW”.
Drama romantică „A Star is Born", cu Lady Gaga şi Bradley Cooper, era favorită la premiile Sindicatului Actorilor Americani, indicator major pentru Oscaruri, cu patru nominalizări, însă nu a primit niciun trofeu. Şi „BlacKkKlansman” al lui Spike Lee şi „The Favourite” al lui Yorgos Lanthimos au fost trecute cu vederea, după ce au primit câte trei nominalizări.
Cea de-a 25-a gală a Screen Actors Guild Awards (premiile Sindicatului Actorilor Americani) a fost transmisă în direct de TNT şi TBS, iar vedetele au fost întâmpinate cu un covor argintiu - asta pentru că SAG a încheiat un parteneriat cu Reynolds Wrap, care fabrică folie de aluminiu.
Ceremonia a fost găzduită anul acesta de Megan Mullally.
Actorul Alan Alda, nominalizat la Oscar pentru rolul secundar din „The Aviator” (2004) şi cunoscut pentru partitura din serialul „M*A*S*H”, a primit premiul pentru întreaga carieră.
Film Now și Digi24 vor transmite în data de 25 februarie 2019, de la ora 02:00, regalul cinematografiei mondiale, Gala Premiilor Academiei Americane de Film. Este al cincilea an în care Film Now și Digi24 aduc telespectatorilor din România emoțiile decernării celor mai râvnite trofee ale industriei cinematografice.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.