Video Bruce Springsteen şi-a reluat atacurile la adresa președintelui SUA: „Corupt şi incompetent”. Trump: „Ești o prună bătrână uscată”

Data actualizării: Data publicării:
Bruce Springsteen
Bruce Springsteen în concert. Foto: Profimedia

Un nou concert, noi declarații dure la adresa președintelui SUA. Bruce Springsteen l-a criticat din nou pe preşedintele american Donald Trump, în timpul primului său concert în Franţa, scrie News.ro.

„America despre care am scris a fost un tărâm al libertăţii timp de mai bine de 250 de ani. Acum se află în mâinile unui om corupt şi incompetent”, a denunţat el sâmbătă, în faţa unei mulţimi de 65.000 de spectatori.

„În această seară, îi chemăm pe toţi cei care cred în democraţie să se ridice alături de noi, să îşi facă vocea auzită în faţa autoritarismului”. Artistul în vârstă de 75 de ani şi-a continuat apoi concertul timp de peste 2 ore şi 30 de minute, potrivit ziarului La Voix du Nord.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Reacția lui Trump

Susţinător declarat al Partidului Democrat, cântăreţul a făcut aceleaşi remarci la lansarea turneului său european la Manchester, în 14 mai. Aceste comentarii au stârnit furia lui Donald Trump, care l-a insultat imediat pe rocker, numindu-l „o prună bătrână uscată”, înainte de a adăuga: „Văd că Bruce Springsteen, care este complet supraevaluat, s-a dus într-o ţară străină pentru a vorbi urât despre preşedintele Statelor Unite”. El l-a criticat, de asemenea, pe interpretul melodiei „Born in USA”, la fel ca pe Beyoncé şi Taylor Swift, pentru că o susţine pe adversara sa Kamala Harris - fapt care l-a determinat să solicite o anchetă.

Sprijin pentru Bruce Springsteen

În replică, o serie de instituţii şi personalităţi i-au acordat sprijin lui Bruce Springsteen. „Muzicienii au dreptul la libertatea de exprimare”, a scris Federaţia Muzicienilor Americani într-un comunicat de presă. „Nu-ţi mai face griji pentru ce spun rockerii despre tine şi gândeşte-te mai degrabă să salvezi Statele Unite de haosul pe care l-ai creat”, a replicat cântăreţul Neil Young.

Miercuri, Bruce Springsteen a lansat EP-ul live „Land of Hope & Dreams”. Albumul conţine piese înregistrate la concertul său de la Manchester şi discursul său împotriva lui Trump. Artistul îşi va continua turneul cu o a doua dată la Lille în 27 mai, înainte de a pleca la Marsilia pe 31 mai.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Pare parchet de lux, dar costă mult mai puțin. Materialul care revine în tendințe la sfârșitul anului 2026
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro