Cum vor arăta vacanțele în această vară. Ce variante au românii care vor să meargă în Grecia, Bulgaria sau Spania

Data actualizării: Data publicării:
Grecia, Corfu
Grecia, Corfu FOTO: Getty Images

Ministrul Economiei și Turismului, Claudiu Năsui, a declarat la Digi24 că intenția este ca turismul să fie deschis cât mai repede și mai prompt, dar în funcție de evoluția epidemiologică. El a adăugat că, momentan, se discută despre un mecanism prin care statele să poată recunoaște reciproc documentele care să permită călătoria – certificatul de vaccinare, testul negativ sau testul de anticorpi.

"Este vorba despre un mecanism prin care statele să poată recunoaște reciproc aceste documente și să nu mai trebuiască să facem formalități sau să întârzie oamenii la graniță, mai ales pe partea de turism. Și pe partea de turism care pleacă, dar și care vine din unele state, lucru care ar ajuta foarte mult industria.

Ce vrem să facem deocamdată e o recunoaștere bilaterală a documentelor, să fie mai ușor să treci, să arăți documentele că ai fost vaccinat, că ai test negativ sau de anticorpi. Nu e discriminare, nu se adresează doar celor vaccinați. Cineva care n-a fost la vaccinare, poate a avut deja Covid sau are test negativ și n-are o problemă să circule", a spus ministrul.

El a adăugat că este de dorit ca sezonul turistic să se deschidă la 1 mai, dar că acest lucru depinde de evoluția epidemiologică, România fiind în valul trei al pandemiei.

Citește și:

Bulgaria se pregăteşte pentru sezonul turistic de vară. În staţiuni vor fi primiţi turiştii vaccinaţi sau cu test PCR negativ

La rândul lui, vicepreședintele ANAT, Alin Burcea, a declarat că hotelurile vor fi pregătite să deschidă de 1 mai, dacă nu se întâmplă nimic mai dramatic.

"Aici e o problemă de infectări. Turismul de balneo și munte se vinde destul de bine. Când apar aceste cifre, mai scade puțin. Pe litoral vânzarea merge bine. Înscrieri sunt. Trebuie să vedem ce se va întâmplă cu românii în străinătate, adeverința verde clarifica multe lucruri. Nu se blochează nimeni. E un document care atestă cum stai din punct de vedere al vaccinării, test, etc.

Citește și:

Spania ar putea începe să folosească pașaportul de vaccinare din luna mai

Azi vine ministrul Turismului din Grecia și vom stabili cum vom lucra. El a și afirmat că ne primesc cu aceste forme. Și noi îi vom primi pe ei. Ne dorim să primim și din Israel. Așteptăm memorandumul și protocolul cu Israelul, pentru că de acolo vin un sfert de milion de turiști, dar la fel de bine trebuie să ușurăm accesul românilor.

Citește și:

Grecia își redeschide sectorul turistic în luna mai. Ce condiții trebuie să întrunească turiștii pentru o vacanță în țara elenă

Săptămâna trecută, ministrul grec a anunțat că în Grecia se poate intră pe baza de vaccin, test, adeverință de imunizare, anticipând ce s-a discutat ieri. La fel și bulgarii au anunțat. Acolo, patronatele se bat pentru a deschide din 29 aprilie. Toată lumea își dorește turiști. Și testele s-au ieftinit foarte mult. Portugalia s-a deschis, Spania a anunțat 19 mai. Țările care depind de turism vor da drumul cu aceste trei forme. E clar că avem un viitor mai bun în această vară". 

Comisia Europeană a prezentat miercuri propunerea pentru certificatul digital de vaccinare, valabil la nivel comunitar, în încercarea de a impulsiona sectorul turismului, grav afectat de pandemie. Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19 și va putea fi verificată în orice stat membru UE.

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Directoarea şcolii din Cenei, declaraţii uluitoare despre familia criminalului! Ce făcea mama faţă de copii...
Digi FM
Cu ce se ocupă Elena Cârstea în SUA. Afacerea care i-a schimbat viața după retragerea din muzică: „E o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, imagini fără filtre și declarații sincere despre lupta cu kg în plus: „Uitați-vă la mine! Asta...
Film Now
Ruth Gemmell, Violet din „Bridgerton”, detalii despre căsnicia ei. Și-a refăcut viața cu „un prieten vechi”...
Adevarul
Goana după aurul din Munții Apuseni în anul 2026. 20 de ani fără minerit, sute de tone de metale prețioase...
Newsweek
Ministrul muncii anunță scutiri la CASS, ajutor la pensie de 1000 lei, indemnizații crescute. Mai e o problemă
Digi FM
Lavinia Pîrva, naturală în fața fanilor. Soția lui Ștefan Bănică a apărut fără machiaj și în pijamale cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu...
Digi Animal World
Cicliștii participanți la Turul Down Under din Australia, atacați de canguri agresivi. Imaginile sunt virale
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut în rolul lui Ebenezer Scrooge. Filmul care marchează revenirea sa la Hollywood
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”