Cod galben de viscol și ninsori abundente, până sâmbătă seara. HARTA zonelor afectate

Data actualizării: Data publicării:
om cu umbrela in viscol
Avertizare cod galben de vreme rea în mai multe județele ale țării. FOTO: Getty Images

Meteorologii au emis noi avertizări de vreme rea pentru zilele viitoare. Potrivit ANM, de joi și până sâmbătă, mai multe județe ale țării vor fi vizate de un cod galben de ninsori, viscol și polei.

Conform ANM, în intervalul 26 ianuarie, ora 18.00 - 27 ianuarie, ora 10.00, va fi în vigoare un cod galben de ploi, polei și viscol în mai multe județe.

În intervalul menționat în Oltenia, local în Muntenia și în Carpații Meridionali și de Curbură vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula cantități în general de 25…40 l/mp.

În județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar în județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Mun. București vor fi precipitații îndeosebi sub formă de ploaie și lapoviță și local se va depune polei.

În Carpații Meridionali și de Curbură va ninge, se va depune strat nou de zăpadă și vor fi intervale în care va fi viscol (rafale de peste 50…70 km/h) și vizibilitate scăzută.

Local și temporar, intensificări ale vântului vor fi și în restul zonei atenționate, cu viteze în general de 50…60 km/h.

Pe alocuri vor fi depuneri de polei în sud-est și centru.

cod galben 26
Foto: ANM

De vineri, 27 ianuriarie, ora 10.00, intră în vigoare un nou cod galben de ploi, ninsori și viscol, valabil până sâmbătă, 28 ianuriarie, ora 22.00.

În Dobrogea, Muntenia, Carpații Meridionali și local în sudul Moldovei și în Carpații Orientali vor fi precipitațiiînsemnate cantitativ și se vor acumula în general 25…40 l/mp.

În zonele joase de relief din Muntenia și Moldova, la început vor fi precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, apoi treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În Dobrogea pe parcursul zilei de vineri vor fi mai ales ploi, în transformare din noaptea de vineri spre sâmbătă în lapoviță și ninsoare. În aceste zone, local și temporar, vor fi și intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…60 km/h, viscolind ninsoarea.

În Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali va continua să ningă, să se depună strat de zăpadă consistent și vor mai fi intervale cu viscol (rafale de peste 50…70 km/h) și vizibilitate scăzută.

Pe alocuri vor fi depuneri de polei în Transilvania și Moldova.

cod galben 27
Foto: ANM

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri