Video Primul val de caniculă din acest an: Un dom de căldură se formează deasupra Europei și se îndreaptă spre România

Data actualizării: Data publicării:
vreme, caldura, temperaturi ridicate
Foto. Profimedia

Primul val de caniculă de anul acesta este așteptat să se formeze peste Europa, în următoarele zile. Fenomenul, denumit dom de căldură, va face ca temperaturile să ajungă și să se mențină în jurul valorii de 30 de grade. România va fi printre țările lovite de acest fenomen.

Acest fenomen de cupolă termic a început deja să se formeze peste Peninsula Iberică. În Spania și Portugalia a ajuns deja un val de aer fierbinte din nordul Africii, care este captat de presiunea crescută, spun specialiștii. Avem de-a face cu un fenomen pe care îl putem compara cu o oală care fierbe peste care punem un capac. Înăuntru, temperatura crește exponențial pe măsură ce pământul se încălzește și acesta eliberează căldură.

Temperaturile vor fi din ce în ce mai mari, vor ajunge până la 30-32° și se vor menține ridicate timp de mai multe zile.

Valul de caniculă se deplasează către România, iar specialiștii estimează că va ajunge după 25 mai.

Specialiștii avertizează și asupra unui alt fenomen la care trebuie să avem foarte mare grijă, și anume poluarea, care este foarte mult accentuată de acest fenomen.

Astfel, persoanele vulnerabile, bolnavii cu afecțiuni cardiace, copiii și vârstnicii trebuie să se protejeze în această perioadă.

Cum alimentează domurile de căldură valurile de caniculă

Domul de căldură este un fenomen meteorologic în care un sistem de presiune atmosferică ridicată acţionează ca un „capac” ce blochează aerul cald într-o anumită regiune pentru mai multe zile sau chiar săptămâni.

„Un dom de căldură este o zonă de aer cu presiune ridicată din atmosferă care rămâne blocată deasupra unei regiuni, deoarece dinamica atmosferică din jur împiedică deplasarea acesteia. Funcţionează ca un capac pus peste o oală care fierbe: sistemul de înaltă presiune prinde aerul cald dedesubt, iar acesta se comprimă şi se încălzeşte, formând un «dom». Acest proces amplifică valurile de căldură şi inhibă formarea norilor, permiţând radiaţiei solare să încălzească şi mai intens suprafaţa terestră”, explică climatologul Bogdan Antonescu, lector la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti şi cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, citat de News.ro.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Fiica cea mare a lui Barack Obama a împlinit 28 de ani. Cum arată azi Malia și de ce a renunțat la numele de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Alanis Morissette, declarații despre despărțirea de Ryan Reynolds: „Am un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
De ce arborii plantați de China în cadrul amplului program de reîmpădurire cresc cu 66% mai repede decât...
Newsweek
Atenție, studenți! Câte luni mai primești pensia de urmaș după absolvire și contează dacă te angajezi?
Digi FM
„Cea mai bună decizie din viața mea”. Julia Roberts și Danny Moder au împlinit 24 de ani de căsnicie. Selfie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul are de suferit dacă faci asta în fiecare dimineață. Nu ai nevoie de o rutină complicată pentru a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Cine ar trebui să fie noul James Bond? George Clooney a dezvăluit favoritul său: „Este înalt, atrăgător...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...