Fostul preşedinte a fost audiat zilele trecute de procurorii Parchetului General în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
Cercetat acum pentru crime împotriva umanităţii, ca urmare a reprimării violente a demonstraţiei din Piaţa Universităţii, Ion Iliescu a făcut de-a lungul timpului afirmaţii publice în care a prezentat faptele dintr-o perspectivă ruptă de realitate. Nu a ezitat, chiar, să se lanseze în declaraţii de natură să lezeze memoria victimelor. Şi nu doar pe a celor de la mineriade, ci şi din timpul Revoluţiei.
Fără alte comentarii, am făcut o incursiune-fulger în mintea şi prin gândurile lui Ion Iliescu, pornind de la afirmaţiile făcute de acesta în spaţiul public. Ne putem aminti, împreună, ce a înţeles acest om din atrocităţile pe care le-a girat ca preşedinte.
*”Mă adresez dumneavoastră de astă dată, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat, la chemarea noastră. Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa spre Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră”.
*”Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demosntrat în aceste zile. Că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”.
*”Mi se atribuie mie organizarea mineriadelor, ceea ce a fost un fals şi este în continuare un fals. Eu chiar m-am străduit să evităm aşa ceva”.
*Într-o dezbatere cu Marian Munteanu, despre 13-15 iunie 1991: „V-am lăsat în pace să fierbeţi în suc propriu, cum se spune, şi din punct de vedere politic n-a fost mare câştig pentru voi, ba din contră. Faptul că cele două partide au înregistrat scoruri aşa de slabe, FSN-ul a câştigat 66%, eu ca reprezentant al FSN-ului am câştigat cu 85%, a fost şi datorită iritării populaţiei cu manifestările extreme din Piaţa Universităţii. (...) A rămas un grup, în corturi, care a declarat şi un fel de greva foamei. S-a încercat să se intre în dialog cu ei. Erau oameni marginali şi alimentaţi, şi finanţaţi”.
*”Mărieş, care şi astăzi este scandalagiul străzii, era unul din incitatori”.
*”Ştiţi ce a provocat venirea minerilor? Vandalismele din 13 (iunie 1990), starea de an arhie din Capitală, aracarea cu brutalitate şi devastarea clădirii poliţiei, a SRI-ului, ţinerea sub stare de asediu a Ministerului de Interne, televiziunea naţională a fost devastată”.
*”Spre deosebire de alte categorii, minerii sunt o categorie profesională organizată, este o solidaritate profesională pe care o dă munca în subteran. Oamenii au venit cu bune intenţii, să apere puterea, care era obiectul unor ameninţări”.
*”Prezenţa minerilor era efectul, iar nu cauza”.
*”Nu i-a adus nimeni. În ianuarie (1990), minerii au venit cu revendicări, să riposteze la demosntraţia ţărăniştilor din ajun”.
*„Nu ştiu cui slujeşte aşa ceva (redeschiderea dosarelor mineriadei şi Revoluţiei – n.r.), dar altminteri nicio problemă. Dar pusă sub acest aspect, deci luarea la întrebări şi analize pe plan judiciar, a fost un moment de istorie cu părţile bune şi părţi mai puţin bune, cu stări conflictuale. Am trecut peste ele, am depăşit. Ce rost are să dezgropăm aşa ceva? (...) Bun, eu îi înţeleg pe cei care au avut pierderi, dar asta a fost caracterul cel mai radical din tot arealul nostru. La noi a fost o mişcare radicală de înlăturare a vechiului regim cu sacrificii umane. Revoluţia din decembrie a însemnat sacrificii umane. Acum să stăm să tot plângem morţii în loc să tragem concluziile politice adecvate pentru tot procesul de dezvoltare al societăţii româneşti...”.
