Va trece și nenorocita asta de pandemie, dar rămâne întrebarea ce facem după ea. Deocamdată ne arată cum suntem, ce realizări avem – deși termenul se referă la categorii pozitive. Pentru cine mai avea îndoieli că avem instituții alienate, cu atitudini delăsătoare, mecanisme făcute, parcă, să încurce oamenii, nu să le ofere soluții la care au dreptul, pandemia este o hârtie de turnesol.
Covid 19 este pentru întreaga omenire, nu doar pentru România, radiografia care nu minte. Verdict: cancer.
Dar dacă restul lumii civilizate are bani să suporte pierderile economice și, mai ales, are rutina unor atitudini instituționale orientate spre soluții, nu infestate cu virusul „nu se poate", noi suntem prizonierii compromisului, a complicităților criminale. Dansăm cu drama până o considerăm destin, mințim că suntem empatici, facem pe deștepții și nu suportăm să aibă cineva idei mai bune decât ale noastre.
Alienarea nu a venit, însă, de la Duhul Sfânt! Este opera oamenilor!
Ca să nu rămână eșecul deplin opera majoră a țării, trebuie să folosim această perioadă pentru a ne mobiliza creierele să caute să nu mai repete greșelile. Cum o greșeală mărturisită este pe jumătate iertată, suntem datori să deschidem ochii și să nu mai folosim statul pe post de damă de companie, ci ca mijloc de a crește calitatea noastră umană.
Dacă nu pricepem că meritocrația este unica noastră salvare, vom pieri! Dacă legiferăm meritocrația, iar pasul următor va fi să dăm derogări, considerându-ne rudele, prietenii, colaboratorii cazuri sociale, în loc să-i ajutăm să-și dorească să învețe o meserie, să arate ce pot, să devină cât mai buni, vom pieri! Dacă nu-i chemăm pe toți cei care au minte, dorința binelui, experiență, conștiință să se implice în redesenarea țării pe bază de meritocrație, vom pieri!
Justiția este legată la ochi deoarece trebuie să aibă puterea de a fi dreaptă. Însă cu derogări pentru acoliți nu vom face nimic, o invităm, doar, să intre în caruselul compromisurilor. Justiția este în slujba cetățenilor, nu a unor grupuri perfide, îmbrăcate în hlamide aseptice, care vorbesc frumos! Justiția este a oamenilor, nu a statului bolnav de compromis!
Cu ultima fărâmă de conștiință pe care o mai are o clasă politică amnezică, ea trebuie să se trezească! Iar cei care nu sunt atinși încă de putreziciune trebuie să-și adune puterile, să aibă răbdare, îndelungă răbdare, să fie pregătiți să vorbească. Va veni și momentul când va trebui să o facă. Altfel, vom pieri!
Nu este momentul să căutăm vinovații. Știm cu toții care este adevărul. De la adevărul popular, va trebui să trecem la cel juridic, la momentul oportun.
Dar mai important este să oprim eșecul și să repornim mașinăria. „Stop și de la capăt" nu era un îndemn să radem faliții lor, pentru a-i pune pe ai noștri, ci să avem curajul să trecem la fapte, cu ochii închiși, fără derogări.
Care fapte? Legi noi, utile oamenilor care plătesc taxe, vor spitale, locuri de muncă, școli moderne, dar mai ales încredere că vor fi văzuți, dacă sunt competenți; legi pentru însănătoșirea țării, nu pentru loaze utile; legi care să oblige inspectorii fiscali să ardă speculanții, ca în Italia; legi care să-i trimită la pușcărie, pe ani mulți, pe hoții de lemn; legi care să nu mai decidă faptul că unii cetățeni au dreptul la pensii speciale; o Constituție care să nu mai permită unei instituții precum CCR să asculte glasul unor grupuri politico-financiare; legi pentru oameni, nu pentru îmbuibați.
Pandemia ne va zdruncina mentalitățile îmbâcsite, le va da ocazia să rescrie softul, să privească la greșeala primordială: ignorarea educației ca prioritate națională.
Totul pornea de aici și au trecut 30 de ani degeaba. 30 de ani irosiți, în care se putea clădi o generație câștigătoare, fără gena compromisului.
Dacă în generațiile născute acum 40, 30 de ani se injecta, prin educație, gena meritocrației, România era acum mai ușor de salvat. Dar tot de la ele poate veni salvarea, căci acei copii au crescut observând greșelile. Ei sunt greu de prostit, știu câte porcării li s-a dat să înghită și, slavă Domnului, n-au făcut-o!
Avem, acum, de rezolvat o țeavă care crapă mereu, o cârpim, peste 5 minute crapă în alt loc, și nu e timp să o înlocuiești. Dar după ce trece pandemia, suntem obligați! Altfel, vom pieri!
