Ce le pregăteşte Dragnea. Scenariul de coșmar pentru PSD

Liviu Dragnea repetă scenariul din ianuarie, după ce a reușit să-l înlăture pe Mihai Tudose din fruntea guvernului: face demonstrații de forță pentru a-și masca poziția din ce în ce mai vulnerabilă.

Cu toate că și-a reluat atacurile împotriva procurorului general, al șefei Înaltei Curți, a serviciilor de informații și a președintelui și pare că a încălecat, din nou, partidul, guvernul, Parlamentul și partenerul de coaliție, în realitate liderul PSD nu a reușit să înlăture niciunul dintre obstacolele cu care se confruntă de câteva luni bune. Poziția sa rămâne la fel de șubredă ca înainte de CEx.

După cum anticipam săptămâna trecută, erau șanse mici ca ședința Comitetului Executiv al PSD să se încheie cu un vot majoritar împotriva lui Dragnea. Și-a construit CEx-ul ca pe o fortăreață în care să se baricadeze în vremuri de restriște, la adăpostul unui scut uman format din câțiva zeci de colaboratori care știu că fără el nu vor mai fi nimic. La câte resurse are la dispoziție, funcții, contracte, locuri eligibile, nu a fost o surpriză că a reușit să-și țină fedainii lipiți de el.

Surpriza a venit de la grupul celor care îl contestă. Gabriela Firea a confirmat recent informația pe care digi24.ro a prezentat-o cu două zile înaintea CEx: scrisoarea prin care i s-a cerut demisia lui Dragnea a fost semnată de 25 de persoane. Pe asta s-au bazat când au lansat atacul. Au copiat, de altfel, o metodă folosită chiar de ținta lor. În ianuarie, la cabinetul lui Liviu Dragnea de la Parlament s-au strâns semnături de la liderii organizaţiilor judeţene ale PSD împotriva premierului Tudose.

Nici de această dată, eșecul grupului anti-Dragnea nu a fost că nu au obținut majoritatea, ci că au intrat în ședință cu o scrisoare cu 25 de semnături, câteva ore mai târziu au mai susținut-o doar 17, iar de votat au mai votat-o 11. O înfrângere fără miză concretă semnificativă, având în vedere că nici 25, nici 40, nu l-ar fi făcut pe Dragnea să-și dea demisia, dar cu valoare simbolică mare. Deoarece i-a oferit ocazia lui Dragnea să pozeze încă o dată în nemuritor.

Tot ce face liderul PSD acum este să încerce să valorifice aura de invincibil reîmprospătată după ultimul CEx, pentru că știe că nu va dura mult. Impresia multora că ”de asta nu mai scăpăm niciodată, va sta 25 de ani la putere, ca Ceaușescu” funcționează în favoarea sa.

De aceea își permite să-l atace pe Augustin Lazăr (pentru că merge înainte cu anchetarea represiunii din 10 august). De aceea își permite să o atace pe Cristina Tarcea (pentru că nu îi pune pe tavă un complet prietenos ca să-i judece recursul). De aceea își permite să atace serviciile de informații (că nu îl sprijină în lupta cu justiția și cu rivalii din partid). De aceea își permite să îl amenințe pe Tăriceanu că atât funcția de președinte al Senatului, cât și cea de ministru al Justiției sunt în mâinile sale și că îi poate schimba când vrea pe el și pe Toader. De aceea își permite să o țină pe Viorica Dăncilă lângă el ca pe un obiect de decor și să-i permită să vorbească doar când are el chef.

Însă, pe cât de mult își umflă pieptul Dragnea zilele acestea, pe atât îi va fi de greu să reseteze un context care îi este nefavorabil: din ce în ce mai mulți oameni din jurul său au un interes major ca el să piardă puterea.

Rivalii din PSD. Chiar dacă au plecat cu coada între picioare de la ședința CEx și nu au fost în stare nici măcar să mai țină un discurs în care să spună că își mențin opiniile și solicitările din scrisoarea pe care au semnat-o, cei 11 care au rezistat sunt condamnați să lupte până la capăt împotriva lui Dragnea.

În primul rând, pentru că șeful PSD îi va elimina el unul câte unul, dacă nu o fac ei. Primul care simte răzbunarea lui Dragnea este chiar liderul grupului, Paul Stănescu. Cei care îi vor urma și dacă nu vor fi demiși din funcții, vor fi sabotați la fiecare pas.

Pentru Gabriela Firea, rămânerea lui Dragnea la cârma PSD ar putea însemna sfârșitul viselor că va intra vreodată în politica mare. Dacă este nevoie, șeful PSD o va ajuta chiar să piardă Primăria Capitalei, doar ca să scape de un rival cu o cotă de popularitate mult mai mare decât a lui. Nici nu ar trebui să facă mare lucru. Ar fi suficient să meargă cu ea în campanie. Rețetă garantată ca bucureștenii să iasă cu mic cu mare să o trimită acasă.

În al doilea rând, salvarea lui Dragnea va reduce la minim șansele întregului PSD, nu doar pe ale Gabrielei Firea, de a mai rămâne la putere. Anul viitor urmează două rânduri de alegeri în care cel mai mare partid ar putea suferi înfrângeri usturătoare, care ar putea prefigura o adevărată catastrofă în 2020. Și nu doar pentru că până și sondajele PSD indică o pierdere accelerată de procente, ci mai ales pentru că loviturile decisive pe care le-ar putea încasa de abia urmează.

Președintele Iohannis a reușit să amâne pentru noiembrie votul Parlamentului European privind situația din România, care era programat pentru octombrie. Cel mai probabil, ar fi fost un vot de pedeapsă. Și asta va urma în noiembrie, dacă nimic nu se schimbă între timp. Ar fi prima măsură concretă, dar vor urma cu siguranță măsuri punitive financiare.

Nu este niciun dubiu că dacă Liviu Dragnea își va continua munca de distrugere a relațiilor României cu UE și de antagonizare a Germaniei vom pierde o mare parte din sau chiar toate fondurile europene. Acela va fi momentul în care furia împotriva PSD va atinge apogeul. Chiar dacă azi pare că nimeni nu mai dă doi bani pe ce spune UE despre noi, când se va ajunge la pierderea oficială a banilor (deși acum, când ne stau la dispoziție, nu suntem în stare să-i atragem și să-i folosim), regimul Dragnea va deconta masiv acest eșec istoric.

Da, știu, mulți cred că lui Dragnea nu-i pasă de acest scenariu. Este convins că dacă va scăpa de justiție și va pune mâna pe stat, după modelul Viktor Orban, va scăpa de toate problemele iar prețul pe care îl vom plăti noi ceilalți nu-l interesează. Scăpat de justiție și cu toate hățurile puterii în mână, cine l-ar pmai putea de jos?! Ce contează că țara pierde, câtă vreme el are de pe spinarea cui să mai ia șapte piei?!

Dar această teorie ignoră un lucru. Au mai fost alegeri în care valul de indignare împotriva PSD sau a candidaților săi a fost atât de mare încât nu au reușit să-l învingă indiferent cât au furat la urne. A simțit-o Iliescu, încă din 1992, când Bucureștiul a fost cucerit de Crin Halaicu. Oricât de departe ar merge Dragnea cu fraudele electorale, după ce își va fi subordonat justiția și serviciile de informații, revolta împotriva sa va fi mai mare decât au simțit-o Iliescu, Năstase și Ponta la un loc.

Asta îi sperie pe unii dintre liderii PSD cei care s-au decis să se ridice împotriva șefului. Gândul că partidul lor ridică, pas cu pas, cel mai mare val de furie cu care s-a confruntat vreodată i-a pus în mișcare. S-a văzut la prezidențialele din 1996, 2004 și 2014, că există câteva milioane de români care în momente de pericol maxim ies la vot și dau peste cap toate calculele partidului-stat.

Cu cât e mai mare siguranța liderului său că nimic nu îi mai poate sta în cale, cu atât mai rău o încasează. Dacă Dragnea scoate, de facto, România din UE – iar acest risc este imens! - PSD nu se putea salva de la dezastru nici dacă scoate la vot toți morții din Teleorman.

Acesta este riscul de care sunt conștienți tot mai mulți pesediști, chiar și cei care din lașitate țin capul jos și nu îndrăznesc să-l înfrunte pe Dragnea. Iar el nu este compensat de avantaje. Chiar dacă primesc hălci mari din banul public, când vine vorba de elementul cheie, relația cu justiția, mulți au înțeles de mult că nu se pot aștepta de la șeful PSD să lupte cu adevărat pentru ei. Doar acum o spun în gura mare.

Întrebat în 2016, pe treptele DNA, ce se va întâmpla cu inițiativele din Parlament pentru modificarea legislației justiției, Liviu Dragnea a declarat: „Le-am ținut până acum și o să le țin în continuare. Eu nu reacționez ca alții, hormonal. Cel mai important este ca România să rămână stabilă și să rămână credibilă. Cred că toată lumea trebuie să depună eforturi în acest sens. Nu am permis să meargă pe procedurile parlamentare, e foarte simplu.”

Cum rămâne cu abuzurile, cu victimele, cu destinele distruse de care vorbește azi? Doar acum a aflat din ele? În 2016 nu auzise de statul paralel? Cum așa, doar stătea pe canapea cu el! Și atunci, de ce a blocat modificările legilor justiției? Atunci nu vroia dreptate nu vroia justiție, nu vroia să repare ”marile nedreptăți”?

Păi dacă ținea de el să dea drumul modificărilor la legile justiției, faptul că nu a făcut-o arată clar că a fost exact ce spun adversarii săi: complicele și servantul ”statului paralel.” Iar asta o știau încă de atunci și cei care azi i-o spun în față și cei care îl ajută să mintă că este marele justițiar al României.

O știe și Tăriceanu, o știe și Dăncilă. Amândoi știu și că ”garantat” de Dragnea primul nu va ajunge niciodată președinte – asta presupunând că îi va susține candidatura – iar Dăncilă nu va mai călca vreodată prin Bruxells după ce va pleca de la Palatul Victoria. Ambii se crispează când apar alături de șeful lor, dar niciunul nu îndrăznește să facă un pas înapoi pentru că și ei, ca și mulți din CEx, depind de el.

Însă, chiar dacă niciunul dintre cei aflați lângă el nu îndrăznește deocamdată să genereze ruptura decisivă, nu înseamnă că Dragnea nu este conștient cât de precară este poziția sa. E în vârful piramidei, dar piramida se clatină din ce în ce mai tare.

Altfel, dacă ar fi fost atât de puternic precum încearcă să pară, nu și-ar fi pus în cap toată Transilvania zburându-l pe ministrul Educației pentru că nu a făcut pe plac UDMR-ului. Și asta după ce filialele PSD din Ardeal i-au fost alături în CEx! Viteza cu care Liviu Dragnea s-a conformat avertismentului dat de Kelemen Hunor, care a suspendat protocolul de colaborare cu PSD pentru că nu a abrogat o Ordonanță care nu le convenea, arată clar cât de fragilă este majoritatea pe care se bazează în Parlament. Și implicit că din forța cu care a controlat principalul său pol de putere, Legislativul, nu a mai rămas mare lucru.

Din păcate, nu este prima oară când simțim pe pielea noastră că nicicând un dictator nu este mai distructiv decât atunci când simte că a pierdut partida.