Avalanşă de înmatriculări auto

Data publicării:
avalansa inma
Cozi şi zile de aşteptare pentru înmatricularea maşinilor, în Timiş. Eliminarea taxei de mediu a dus la triplarea numărului de solicitări la Serviciul de Înmatriculări Auto. După data de 1 februarie, data de la care timbrul de mediu şi alte 100 de taxe au fost eliminate, s-au înregistrat, în medie, 300-400 de cereri pe zi. Asta, în vreme ce înainte de eliminarea taxei erau maximum 120 de solicitări de înscriere în circulaţie.

Volumul de muncă s-a triplat, în ultima săptămână, pentru angajații Serviciului de Înmatriculări din Timiș. Sunt și situații în care nu se mai poate ține cont de numerele de ordine eliberate într-o zi. 30% dintre ele sunt soluționate a doua zi sau chiar mai târziu. Ioan Baboș, de exemplu, vine de 3 zile, de la zeci de kilometri de Timișoara, pentru a-şi înmatricula mașina.

„De luni am venit, am primit numărul 179. Sunt de la Teremia Mare, am venit de la 80 de kilometri. Ieri am venit înapoi că o zis că numerele care nu au reușit luni să intre, intră marți. Aici era 128 numărul. Ați preferat să așteptați eliminarea taxei? Bineînțeles. Am și vorbit cu proprietarul de la care l-am luat, că după ce se eliberează taxa îl înscriu pe mine”, susține Ioan Baboș.

Mulți dintre cei care aşteaptă acum la Înmatriculări şi-au achiziționat autovehiculele în urmă cu câteva luni, dar nu le-au înscris încă în circulaţie din cauza taxei.

„Ați achiziționat de mult mașina? Da, din noiembrie și am așteptat să se scoată taxa și acum o înscriem.”

„Era ceva normal să fie aglomerat în momentele de față. MUSCĂ Am cumpărat-o în decembrie și acum am înscris-o.”

„Am cumpărat în toamnă o mașină, nu am înmatriculat-o auzind că se scoate taxa. Este bine că s-a scos și de-aia avem aglomerația asta aici pentru că mulți au așteptat lucrul ăsta.”

Angajații serviciului de înmatriculări verifică zilnic sute de acte. Numărul ghișeelor unde se preiau documentele a crescut de la două la patru și niciun angajat nu mai este în concediu. Chiar și așa, timpul de eliberare a documentelor a crescut de la câteva ore la 2 sau chiar 3 zile.

„Dacă ar fi și un număr mai mare de personal, ar fi mai bine. Și spațiul neadecvat, eu cred că este numai o chestie de timp. Peste o lună, o lună și ceva cred că se va intra în normalitate”, explică Ștefan Roșca, angajat al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Timiș.

„Dacă înainte de 1 februarie preluam în jur de 120, 130 de cereri pe zi la înmatricularea definitivă, în prezent volumul de muncă este mult mai mare ți cifra este la 3,400 de cereri zilnice”, precizează și Dinu Leiba, comisar-șef al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Timiș.

Situația este similară și în județul Arad.

„În prima zi de după eliminarea acestei taxe, s-a înregistrat într-adevăr o creștere destul de mare a numărului de înmatriculări. Conform colegilor mei de la serviciul de înmatriculări, numărul înmatriculărilor în prima zi a fost de aproximativ 600 de autovehicule față de aproximativ 100 de autovehicule în luna ianuarie. După data de 1 februarie scade gradual până la aproximativ 400 de înmatriculări”, declară și Lucian Cozma, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad.

Parcul auto din județul Timiș numără în momentul de față aproximativ 270 de mii de autovehicule şi este al doilea cel mai mare din țară, după București.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cartea electronică de identitate, folosită și la medic de la 1 septembrie. Ce se întâmplă cu actualul card de...
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celine Dion, revedere emoționantă cu fanii, înaintea revenirii pe scenă. Copleșită de iubirea primită după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește...
Newsweek
Veste bună pentru pensionari. Când se vor mări pensiile cu 7%? Ce bani se vor primi în plus?
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani