Energia viitorului, studiată în Jibou

Data publicării:
probe laborator

Cinci specialişti de la Centrul de Cercetări Biologice din Jibou lucrează de 3 ani la acest proiect, care studiază relaţia dintre fotosinteză şi producţia de hidrogen la cianobacterii. Oamenii de ştiinţă sălăjeni au descoperit până acum 4 specii de bacterii producătoare de hidrogen, cu toate că proiectul lor a fost subfinanţat.

"Simţim că am putea să lucrăm cu mult mai mult spor, cu multe rezultate pe care să le obţinem mult mai repede, dacă ar fi fost finanţat cum ne aşteptam, la nivel de 100%. Dacă noi nu publicăm rezultatele la timp şi publică cei din Statele Unite, practic noi am lucrat degeaba, am consumat banii degeaba", spune Cosmin Sicora, directorul Centrului de Cercetări Biologice Jibou.

Ajutaţi de studenţi de la Facultatea de Biologie din Cluj, cercetătorii sălăjeni au căutat bacterii în diferite izvoare şi bălţi, cărora le-au studiat apoi în laborator capacitatea de a produce hidrogen prin fotosinteză.

"Cercetăm cianobacteriile, deoarece acestea sunt primele organisme de pe Terra care au făcut fotosinteză. Noi ne ocupăm, practic, de studiul fotosintezei asupra acestor organisme", a explicat o studentă.

"Cianobacteriile sunt puse în mediu, fiecare specie în mediul ei. Ele sunt crescute la temperaturi optime, la interval de zi-noapte", a precizat alta.

Proiectul a atras atenţia unui cercetător din India, cu studii la cele mai prestigioase universităţi din lume. Dalton Carmel a lăsat Finlanda, unde şi-a obţinut doctoratul, pentru România. 

"Sunt mai multe oportunităţi în Finlanda, decât în România. Acolo există multe fonduri, sunt diferite agenţii care finanţează cercetarea, unde România este deficitară", a precizat însă cercetătorul.

"Trebuie găsiţi astfel de oameni şi atraşi în România, în institutele româneşti şi în felul acesta cercetarea se va ridica la nivel internaţional", este de părere directorul Centrului de Cercetări Biologice Jibou.

Potrivit cercetatorilor, transformarea energiei solare în hidrogen, prin fotosinteză, ar putea să reprezinte o sursă de energie regenerabilă, ce ar putea înlocui combustibilii fosili, care în prezent sunt costisitori, iar rezervele sunt limitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Oana Gheorghiu. Vicepremierul, în centrul unui scandal politic şi economic uriaş
Digi FM
Ce studii are Alexandra Căpitănescu. Reprezentanta României la Eurovision 2026 a ales un domeniu rar întâlnit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Înainte de muzică, Connect-R visa la preoție. De ce a abandonat această cale: „Înseamnă să fii un om vindecat”
Film Now
Paul Wesley, cu abdomenul la vedere în vacanță. Actorul din „The Vampire Diaries” și-a răsfățat logodnica...
Adevarul
Drumurile care au rezistat aproape două milenii. Cum arată șoselele de piatră construite de romani în Dacia
Newsweek
Stagiu aferent grupelor de muncă e contributiv. Ce trebuie să facă pensionarii să ia bani în plus la pensie?
Digi FM
Decizie fără precedent luată de prinţul William. Vinde părţi din proprietatea sa regală. Motivul din spatele...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 lucruri pe care cardiologii spun să le faci după ora 17:00 ca să îți protejezi inima. Rutina de seară...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Dolph Lundgren, apariție rară pe covorul roșu cu soția tinerică și fiica lui. Actorul arată incredibil după...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...