Înghesuială pentru cazare, în căminele Universităţii Maritime din Constanţa

Data publicării:
cazare UMC

Eliza a venit în Constanţa din Capitală. Este studentă în ultimul an la Facultatea de Inginerie Economică şi a aşteptat cu nerăbdare să vadă camera în care va locui.

"Am stat şi anul trecut în cămin, dar nu mi-a fost deloc greu să mă obişnuiesc", ne-a spus Eliza. 

Colegul ei, Bogdan, student la Facultatea de Electromecanică, a preferat un cămin mai scump şi mai cochet, în baza Nautică din Constanţa. Camera lui are vedere spre lac şi, în comparaţie cu a Elizei, are cuptor cu microunde, frigider, iar tot mobilierul este nou nouţ.

Mai multe cereri decât locuri

Numărul cererilor depăşeşte numărul camerelor puse la dispoziţie de Universitate, mai exact pentru cele 455 de spaţii de cazare au fost 530 de cereri.

Administratorul căminelor Universităţii Maritime Constanţa, Elena Ghiţă, a declarat: "În afara locurilor de cazare pot fi cei care au restanţe la regia de cămin, care au produs pagube în cămine , repetenţii, deci cei care se află în situaţia de a repeta anul universitar şi au avut sancţiuni".

Preţurile pentru cazarea în căminele Universităţii Maritime din Constanţa variază între 90 şi 370 de lei lunar.

Reporter Liviu Ghinea

Operator Matei Ghioc



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poţi rezolva ecuaţia matematică în 7 secunde? Mulţi adulţi greşesc fără să îşi dea seama
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
“Faptul că încă îl avem… Este cel mai important lucru”. Fiica cea mare a lui Bruce Willis, despre lupta...
Adevarul
Turist cazat la un hotel de cinci stele, revoltat după ce i s-a cerut să vorbească și să râdă mai încet
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Liviu Vârciu, surpriză neplăcută în vacanța all inclusive din Bulgaria: "Să știți de la ce mi-e rău". A...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini dulci de familie: "Cea mai bună...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja