Un drum judeţean din Vâlcea a luat-o la vale. În urmă cu doi ani, drumul a mai fost reabilitat  

Data publicării:
230414 drum vl

Un drum judeţean din Vâlcea a luat-o la vale, în urma unei alunecări de teren. 1,3 km din şosea sunt distruşi aproape în totalitate. Se circulă cu dificultate în zonă, pe un singur sens de mers. Drumul a fost reabilitat în urmă cu 2 ani şi a costat 6 milioane de euro fără a fi însă şi consolidat.

Este o adevărată aventură să treci prin pădurea Şirineasa, pe DJ 677 A. Pe distanţe mari, din asfalt a mai rămas doar o bucată dintr-un sens. Aşa că şoferii fac slalom pe marginea unor crevase.

Gropi şi de 5 metri adâncime s-au căscat pe marginea carosabilului. Pentru oamenii din zona însă nu e nicio noutate. Au mai văzut acelaşi drum rupt de mai multe ori.

Ultima reparaţie a costat 6 milioane de euro. Şi a fost făcută acum doi ani. A fost refăcut însă numai asfaltul nu şi structura de rezistenţă. Aşa că abia acum, după ce pământul a luat-o la vale, se caută soluţii.

Soluţiile provizorii sunt nişte drumuri ocolitoare în zonele grav afectate deschise prin pădure. Lucrătorii de la firma de construcţii muncesc deja de câteva zile la aceste bretele ocolitoare. Deoarece drumul este încă în garanţie, firma constructoare execută toate aceste lucrări fără costuri suplimentare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Localități care și-au schimbat județul peste noapte. Cum a redesenat România granițele administrative
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez le-a prezentat fanilor noua ei „casă Barbie” de 18 milioane de dolari. Cum arată vila din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Analist economic: România riscă să retrogradeze la „junk”, în octombrie. Pensiile și salariile, în pericol
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Discursul care a lăsat o sală întreagă în lacrimi. Michael J. Fox, ovaționat la gala Emmy 2026. Ce a...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...