Parcul Cloşca este cel mai căutat loc pentru locuitorii din şase cartiere gălăţene. Din păcate, plimbarea în acest parc este umbrită de aspectul deteriorat al acestuia.

„Mici reparaţii ar trebui făcute. La început când a fost dat în folosinţă a arătat mai bine. S-a mai deterioarat oleacă pista pentru maşinuţe" a spus un gălăţean.

Bănci ruginite, gropi, alei fără dale. Toate se găsesc în Parcul Cloşca.

Mihaela Brazdeş, reporter Digi24 Galaţi: „Un alt pericol pentru gălăţenii care vin să se plimbe în acest parc este reprezentat de această bucată de stâlp care se află chiar pe mijlocul aleii."

„Cu ochiul liber se vede că trebuiesc multe îmbunătăţiri pentru că numai trotuarul ăsta pe care îl vedeţi este periculos pentru copiii care merc cu biciclete, trotinete şi aşa mai departe" a spus un gălăţean.

„Pe unde mergem trebuie să ocolesc. De exemplu am venit cu trotineta şi trebuia să ocolească băiatul. Nu este voinţă, nu au copii. Dacă ar avea copii... Nici eu nu am dat atenţie la parcuri până când am avut copil. Când am avut copil am văzut că nu am unde să-l duc" a spus un gălăţean. 

Până anul acesta, parcul a aparţinut unei persoane fizice din Galaţi care nu s-a ocupat deloc de întreţinerea acestuia. Astfel, Primăria Galaţi a luat măsuri.

Emanuela Turcu, purtător de cuvânt Primăria Galaţi: „Anul acesta s-a decis rezilierea contractului de concesionare pentru că persoana respectivă nu şi-a respectat obligaţiile, iar parcul s-a deteriorat."

Din păcate doar atât au putut face autorităţile. Au în plan un proiect de modernizare, dar lipsesc banii. Obiectivul nu a fost bugetat anul acesta. Speranţe sunt abia în 2016.

Emanuela Turcu, purtător de cuvânt Primăria Galaţi: „O investiţie majoră în reabilitarea şi modernizarea parcului se va face cel mai probabil la anul, conform studiului de fezabilitate pe care noi l-am făcut."

Sistemul de iluminat este primul lucru de care se vor ocupa autorităţile pentru că în acest moment este dezafectat în totalitate. Investiţia totală pentru modernizarea Parcului Cloşca se ridică la o valoare de peste 10 milioane de lei.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține. Legea prevede inclusiv pedeapsa cu...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Continuă telenovela preotului care a lăsat însărcinată cu gemeni o enoriașă căsătorită. După ce a fost...
Newsweek
Pensionar cu 3.000 lei pensie după 40 de ani de muncă. „Sunt șocat!” Ce salariu a avut? Cum se face calculul?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...