Sari la conținut

Fapte bune răsplătite cu dispreţ. Donatorii de sânge trebuie să străbată Iaşiul pentru decontarea transportului

Decizia a fost luată în urmă cu două luni de Primăria Iaşi după ce Ministerul de Finanţe a solicitat ca banii să nu mai fie viraţi direct către Centrul de  Transfuzii Sanguine, ci unei instituţii din subordinea municipalităţii. Medicii se tem că astfel va scădea drastic numărul donatorilor, mai ales că o treime dintre aceştia vin din mediul rural. 

Costel Iftimiciuc este donator de patru ani şi vine la Centrul de Transfuzii din Iaşi din comuna Plugari, aflată la o distanţă de 65 de kilometri. Transportul dus-întors îl costă 32 de lei. Pe baza biletului de călătorie, transportul îi era decontat chiar la Centrul de Tranfuzii Sanguine. Vestea că trebuie să meargă la sediul Direcţiei de Asistenţă Comunitară din Iaşi ca să-şi primească banii l-a nemulţumit: 

"Altă cheltuială în plus, altă deplasare, de ce să nu se deconteze aici? - O să mai veniţi să donaţi? - Nu, dar cum să mai vin."

Acelaşi răspuns este dat de majoritatea donatorilor care vin din judeţ. Şi, pe lângă cheltuiala în plus, mulţi se simt slăbiţi după donare şi nu au putere să străbată oraşul pentru a-şi lua banii.

"Ar trebui aici că e mai aproape şi nouă. Ne simţim rău după donarea sângelui."

"Vrei să faci o faptă bună, dar ţi se pun piedici. - O să mergeţi să decontaţi? - Nu cred, abia aştept să ajung acasă."

Lunar, peste 500 de persoane din mediul rural vin la Iaşi ca să doneze sânge. Cu toate acestea, extrem de puţine au mers la sediul Direcţiei de Asistenţă Comunitară pentru decontarea transportului.

"Au venit în jur de 16 persoane începând cu luna noiembrie. Deconturile au fost făcute de la 10 lei până chiar la 60 de lei. Noi îi aşteptăm pentru că avem sume suficiente alocate pentru decontarea tuturor biletelor donatorilor," a declarat Luminiţa Munteanu, şefa Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi.

Medicii de la Centrul de Tranfuzii Sanguine se tem că persoanele din judeţ nu vor mai veni la Iaşi dacă nu li se decontează transportul.

Lavinia Scripcaru, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Iaşi: "Facem un apel să se gândească la o soluţie în aşa fel încât donatorii să nu mai fie purtaţi pe drumuri şi aşa cum ani de zile aceste drepturi au fost eliberate de la nivelul Centrului de Transfuzie să găsim modalitatea de a face şi în continuare acest lucru."

"Dacă ei consideră necesar ca aceşti bani să şi-i ridice direct din Centrul de Transfuzii şi dacă Centrul de Transfuzii ne oferă o locaţie în care să putem face acest lucru în mod efectiv, cu siguranţă o să-i sprijinim pentru că donarea de sânge e o problemă la nivel naţional," este răspunsul oferit de Mihai Chirica, viceprimarul municipiului Iaşi.

În acest an, Primăria Iaşi a acordat 16.000 de lei din bugetul local pentru decontarea transportului donatorilor. Ca să beneficieze de această facilitate, donatorii trebuie să meargă la Direcţia de Asistenţă Comunitară cu cartea de identitate, o adeverinţă care să arate că au donat sânge şi biletul de călătorie. Persoanele care donează sânge primesc tichete de masă în valoare de 65 de lei şi o zi liberă de la serviciu.

Etichete: iasi , video , Mihai Chirica , Centrul de Transfuzii , donare de sange , decontarea transportului

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale