Viceprimar fără birou. Funcţionarul este nevoit să ofere audienţe în holul primăriei

Data publicării:
COPERTA VICEPRIMAR

Pe hol, printre trecători! Așa se desfășoară de mai bine de două luni audiențele dintre viceprimarul comunei Popești și localnici. Viceprimarul Gabriela Alupoaie susține că se află în această situație de mai bine de două luni, de când a devenit viceprimar odată cu schimbarea majorității în Consiliul Local. "Nu e uşor, pentru că oamenii văzându-mă aici nici nu ştiu că eu am o funcţie în Primărie," explică Gabriela Alupoaie, viceprimarul comunei Popești. Asta deși există un birou de viceprimar care este liber.

Viceprimarul crede că totul este o şicană a primarului deoarece la ultima cursă electorală s-a înregistrat o diferență mică de voturi între ei. Mai mult, Gabriela Alupoaie acuză primarul că la fiecare ședință de Consiliu Local apare pe ordinea de zi un proiect de hotărâre pentru schimbarea ei din funcție. La rândul său, primarul recunoaște că aşteaptă ca instanța să decidă în 30 de zile dacă aceasta va mai rămâne în funcție. Vasile Lupu, primarul comunei Popeşti, are o explicație și pentru refuzul de a-i da un spațiu: "Suntem în renovare, toate birourile sunt. Ea nu vrea să înțeleagă problema asta. - Biroul de viceprimar era liber acolo. - Da, dar dacă o să mergeți să vedeți, se lucrează în birou acolo, se schimbă geamurile."

De suferit din cauza acestei situații au și localnicii. "Trebuie birou amenajat, acte, una, alta. Pe hol trece toată lumea. Fiecare are probleme, nu e normal," crede un localnic. "Trec persoane care trebuie să scrie hârtii, ne încurcă, nu putem să vorbim. Poate avem și noi de vorbim ceva mai... şi nu putem că stau oamenii și se uită la noi," spune o femeie din comună. Pentru a primi biroul de care are nevoie să lucreze în condiţii decente, viceprimarul vrea acum să facă plângere penală împotriva primarului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât scade pensia dacă ai avut perioade fără contribuții. Simulare pentru 5 ani lipsă de vechime
Digi FM
Nidia, fiica lui Horia Moculescu, declarații despre starea de sănătate a compozitorului: „Este internat tot...
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariție hipnotizantă pe o plajă din Italia, într-o rochie udă, lipită de piele. Mister și...
Film Now
A rupt tăcerea după aproape 20 de ani. Dwayne „The Rock” Johson, declarații despre divorțul de Dany Garcia...
Adevarul
Trump amenință BBC cu un proces de un miliard de dolari pentru un documentar difuzat înainte de alegerile din...
Newsweek
Pensiile intră miercuri pe card. Care pensionari vor primi mii de lei în plus prin poștă între 13-17 noiembrie
Digi FM
Sebastian Stan spune că Marvel l-a ajutat să se dezvolte ca actor, însă a fost doar „primul pas”: „Trebuie să...
Digi World
Cum au reușit o tânără și soțul ei să călătorească în 20 de țări și să economisească sute de mii de lire...
Digi Animal World
Ce rase de câini nu ar trebui lăsate singure acasă. Acestea suferă cel mai mult de anxietate de separare
Film Now
Singurul film pe care Arnold Schwarzenegger și-ar fi dorit să-l refacă: „A fost incredibil”
UTV
Loredana i-a făcut o dedicație specială Simonei Halep la Sala Palatului. „Un salut pentru unica și...