Cerere pentru reluarea prospecţiunilor. Nis Petrol vrea să caute hidrocarburi în două perimetre din Bihor

Data publicării:
gaze de sist

În urmă cu doi ani, compania Nis Petrol a avut tentative de a căuta zăcăminte de hidrocarburi în două perimetre din Bihor, cu ajutorul unui dispozitiv cu rezonanţă magnetică. Lucrările au dus la proteste din partea ecologiştilor şi localnicilor, care se temeau că firma caută, de fapt, gaze de şist. La scurt timp, compania sârbă a anunţat că reziliază contractul de prospecţiune. A invocat lipsa unor autorizaţii care nu au fost emise pentru că perimetrele concesionate se suprapuneau peste ariile protejate.

Acum, Nis Petrol a solicitat reluarea căutărilor, dar fără să includă în cereri și ariile protejate. A primit deja acceptul autorităţilor de mediu.

"Având în vedere că lucrările de prospecțiuni seismice nu sunt propuse în ariile naturale protejate, APM Bihor a emis clasarea notificării, adică nu intră sub incidența hotărârii de guvern 445/ 2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte asupra mediului", a precizat Loredana Tîrţ, purtătorul de cuvânt al APM Bihor.

"În condițiile în care Nis Petrol au obținute avize, autorizații cele necesare, printr-un certificat de urbanism ipotetic pentru viitor o autorizație de construire, consiliul județean e obligat să respecte legea și să emită aceste acte", susţine Horia Carțiș, șeful de cabinet al președintelui CJ Bihor.

Compania sârbă vrea să facă prospecţiuni în două perimetre: EX2 Tria, ce cuprinde comunele Biharia, Cetariu, Paleu şi Borș şi EX3 Băile Felix, în care se află localităţile Sântandrei, Nojorid și Sânicolaul Român. Prima zonă are o suprafaţă de 133 de kilometri pătraţi, iar cea de-a doua - 154 de kilometri pătraţi.

Potrivit autorităţilor de mediu, prospecţiunile pot fi făcute în două moduri: vibrare controlată şi executarea de foraje prin detonare controlată. Ca firma să înceapă lucrările nevoie și de aprobarea primăriilor.

Sebastian Tocai, viceprimarul comunei Sântandrei: "Probabil că populația ne va cere să luăm unele măsuri, unele proteste. Noi nu o să acordăm autorizația de spargere."

Alexandru Szebeni, primarul comunei Paleu: "La primăria Paleu nu suntem de acord am discutat cu consilierii anul trecut deja, nu suntem deacord. Avem apă puțină, dacă o mai stricăm și pe aceasta, ce facem?"

Localnicii din cele două perimetre au opinii diferite.

"Nu suntem de acord; probabil și gazele conțin tot ceva otravă."

"Pro, pentru că se asigură un loc de muncă."

Agenția pentru Protecția Mediului Bihor a emis autorizațiile pentru fiecare din cele două loturi la jumătatea lunii iulie.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiță
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...