Electricitate pe un munte de gunoi. Administratorii haldei ecologice a Oradei vor instala panouri fotovoltaice peste deşeuri

Data publicării:
gunoi

În medie, în fiecare zi, un orădean adună un kilogram de gunoi. Astfel, la halda ecologică a oraşului sunt aruncate anual cantităţi impresionante de deşeuri. Aparent inutile, resturile vor primi o nouă destinaţie.

În locul in care acum se aruncă sute de mii de tone de gunoi poate fi transformat într-un parc ecologic de producere a curentului electric. Pentru aceasta, aproape 4 hectare din groapa de gunoi vor fi acoperite cu pământ şi gazon, iar deasupra vor fi instalate panouri fotovoltaice.

"Este ceva nou pentru România, sigur nu s-a mai realizat aşa ceva, iar în Europa mai sunt două astfel de depozite", explică Zoltan Pasztai, directorul haldei de gunoi a Oradei.

"0,9 megawaţi va fi producţia acestui parc fotovoltaic; în jur de 3 mii 900 de panouri foto voltaice de 1,65 metri pătraţi pe bucată", completează Istvan Szentes, directorul tehnic al haldei de gunoi a Oradei.

O treime din producţia de energie va fi folosită pentru funcţionarea haldei de gunoi. Restul va fi livrat în reţeaua naţională şi poate alimenta 200 de case. Proiectul orădenilor a primit deja 10 mii de euro din partea guvernului Norvegiei, care ofera finanţare nerambursabilă pentru soluţii energetice prietenoase cu mediul. Dacă vor reuşi să-i convingă pe nordici că ideea este viabilă, administratorii haldei din Oradea vor primi 3 milioane de euro, din care un milion şi jumătate de euro sunt nerambursabili.
Un alt beneficiu al proiectului este faptul că permite păstrarea în circuitul agricol a unor suprafeţe pe care, în caz contrar, ar fi fost montate panourile fotovoltaice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai transferat bani unui număr de telefon greșit? Ce trebuie să faci imediat după ce plata a fost confirmată
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Pensie fără vechime? Ce se întâmplă cu anii munciți dacă angajatorul nu a plătit contribuțiile la stat
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”