FOTBAL. Fuzesgyarmati, echipa românilor din Ungaria

Data actualizării: Data publicării:
sport romani

Printre sutele de jucători români care evoluează în ligile de fotbal din Ungaria, 12 sunt legitimaţi la formaţia de liga a treia Füzesgyarmati.

Călin Fildan, Bogdan Ţoca, Adam Achim, Zsombor Lukacs, Sorin Răducu sau Robert Villand au fost aduşi de clubul maghiar cu speranţa unei noi promovări.

„Ne-am adunat, mă bucur că am făcut o familie. Am strâns cei mai buni care nu au mai prins România sau cel puţin nu şi-au dorit să stea în România, pentru că toată lumea ştie financiar cum se stă în România", spune Călin Fildan, jucător SK Füzesgyarmati.

Toți cei 12 jucători români au şi cetăţenie maghiară. Ei recunosc că au ales să joace în Ungaria datorită stabilității financiare și a aprecierii de care se bucură în ţara vecină.

„Ne simţim foarte bine aici. Noi ne cunoaştem deja, ne ştim stilul de joc. Am mai jucat împreună şi la FC Bihor. Suntem foarte apreciaţi, chiar m-am mirat, nu sunt decât de două săptămâni aici. Tot timpul vin oamenii, ne aplaudă, chiar le place de noi", susţine Adam Achim, jucător SK Füzesgyarmati.

Din cei 12 români de la Fuzesgyarmati, șapte provin din Bihor, trei din Satu Mare și câte unul din Dolj și Mureș. Ei vor putea fi văzuți la joc, sâmbătă, pe stadionul "Iuliu Bodola", într-un amical cu CAO 1910.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...