FOTBAL. Luceafărul Oradea a învins cu 3-1 pe ASU Poli Timişoara

Data publicării:
sport luceafarul transfer 010916

Luceafărul Oradea pare să se simtă mai bine în deplasare decât acasă. Trupa pregătită de Erik Lincar a izbutit o nouă victorie în deplasare, de această dată pe terenul celor de la ASU Poli Timişoara.

„Sunt foarte fericit, nu neapărat pentru rezultat, cât pentru reuşitele noastre. Noi până în acest moment, în opt etape, am dat patru goluri. Era marea noastră problemă, pentru că nu reuşeam să înscriem", susţine Erik Lincar, antrenorul CS Luceafărul Oradea.

Poli a deschis scorul în minutul 10 prin Birău, după ce în prealabil Moga a respins un balon de pe linia porţii. Oradea a încercat să echilibreze balanţa până la pauză, dar Lukacs nu l-a putut învinge pe Constantinescu.

Cele trei goluri ale Luceafărului au fost marcate în ultimul sfert de oră. Telescu a făcut un fault ce i-a adus al doilea galben şi automat eliminarea, iar Păcurar a transformat lovitura liberă. În minutul 78 acelaşi Păcurar reuşea dubla.

Al treilea gol a fost marcat de Arnăutu, dintr-un penalti dictat în prelungiri, după un fault asupra lui Roşu.
În urma acestui rezultat, bănăţenii sunt la un pas să-şi piardă antrenorul.

„E cel mai uşor lucru - să-mi dau demisia, nu e nicio problemă. Eu am discutat cu conducerea: când ei consideră, eu m-am retras. De fapt, au demisia mea în alb", a declarat, la final, Sorin Brîndescu, antrenorul ASU Poli Timişoara.

În etapa următoare, Luceafărul va juca pe propriul teren cu ocupanta primului loc retrogradabil, CS Baloteşti.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Dan Şoşdean/ Digi24 Timişoara

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Joi intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Ordinea în care vin, în funcție de bancă
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...