Meșterii populari, protejați prin lege

Data publicării:
mesteri
Ladislau Bokos este ultimul lutier din Bihor. De 40 de ani face tot felul de viori, de la cele clasice, la cel cu goarnă. Pune suflet în ceea ce face şi spune că e nevoie de talent şi migală ca să construieşti un astfel de  instrument. Recunoaşte că, în ultimul timp, toate acestea nu-i sunt de ajuns, pentru că de 6 luni nu a mai vândut nicio vioară. Spune că statul ar trebui să le acorde sprijin meșteșugarilor, mai ales pentru a ajunge în străinătate, unde ar putea găsi cumpărători.  
"Cu astea mori de foame, cu aceste produse, dacă nu sunt la o categorie internațională. Dacă mă duc cu instrumentul la Metropolitan, trebuie să sune, că dacă nu sună așa, e un kitsch. Trebuie analizați meșteri ăștia populari."
Exact asta doresc inițiatorii programului de conservare a meșteșugarilor. Senatorii Cristian Bodea și Valeriu Boeriu au propus ca fiecare meșter popular să fie atestat de o comisie specializată.
„Să creeze un program național pentru meșterii populari prin care să îi asiste și să îi îngrijească. Tot vrem să promovăm turismul dar nu ne ocupăm de cei care fac lucruri care ne pto scoate în evidență și care ar putea atrage străinii să vadă lucruri deosebite", susţine Cristian Bodea, senator PNL de Bihor.
„Există o bază de date la nivel județean cu meșterii populari, este veșnic în schimbare, pentru că majoritatea sunt în vârstă, sunt puțini tineri care au preluat", confirmă  Adrian Dume, directorul Centrului de Conservare a Culturii Bihor. 
„Problema ucenicilor este reală, pentru că a-l forma este o problemă care presupune a investi bani în activitatea respectivă", susţine Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor Oradea.
Bani de care meșterii populari nu dispun, iar acesta ar fi încă un motiv ca meşterii să fie ajutaţi. Un astfel de proiect de promovare a culturii tradiționale a avut și actualul președinte al Consiliului Județean Bihor, Cornel Popa, pe când era senator. Inițiativa a fost blocată însă în Parlament. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai merită să ții economiile în euro? Ce se întâmplă cu banii românilor în toamna lui 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Care este „butonul magic” al autoturismelor Dacia: este apăsat cel mai des de către șoferi
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...