Numărul migranţilor prinşi la graniţa de vest, de 6 ori mai mare decât în 2016. Cei mai mulţi sunt irakieni

Data actualizării: Data publicării:
migranti calauze
foto: ITPF Oradea

Creștere explozivă a numărului de migranți care vor să iasă ilegal din România spre Spațiul Schengen. Aproape o mie de transfugi au fost prinși în prima jumătate a anului în timp ce încercau să treacă ilegal în Ungaria. Sunt de șase ori mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut, când numărul lor a ajuns la 163.

Peste 600 dintre cei 947 de migranţi au fost opriți de polițiștii de frontieră lângă fâșia de graniță, în timp ce 330 au vrut să treacă prin vămi cu ajutorul unor documente false sau ascunși în camioane ori cisterne.

Potrivit statisticilor Inspectoratului de Poliție de Frontieră Oradea, cei mai mulți dintre migranții prinși, adică 509, provin din Irak, în timp ce 154 sunt de origine siriană.

Cele mai multe grupuri de migranți, 42 - formate din 211 persoane, au fost prinse în zona Nădlac, din județul Arad, și în apropierea vămii Borș - 15 grupuri, cu 93 de persoane. Polițiștii de frontieră au descoperit 39 de călăuze, față de doar 8 anul trecut și au aflat că mulți transfugi folosesc aplicații mobile pentru a încerca să treacă ilegal granița.

Chestor Marin Bondar, șeful ITPF Oradea: "Asta se datorează faptului că Ungaria a ridicat gardul la frontiera cu Serbia, iar toţi migranţii - adică marea majoritate a migranţilor - şi-au schimbat ruta. Un migrant care vrea să ajungă din ţara lui de origine până în Spaţiul Schengen plăteşte până la 10.000 de euro. Am avut grupuri de 20-25 de persoane care s-au călăuzit singure, cu ajutorul telefoanelor mobile."

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Norbert Hegedus
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mircea Lucescu a murit. Cine sunt moștenitorii regretatului antrenor și ce avere lasă în urmă
Digi FM
Mircea Lucescu a murit. Povestea omului care a plecat desculț din Apărătorii Patriei și a cucerit lumea
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
Jennifer Aniston "se topește" în brațele iubitului ei: "E recunoscătoare că își poate împărtăși viața cu el"
Adevarul
Apeluri la invocarea Amendamentului 25 al Constituției SUA după ultimele declarații controversate ale lui...
Newsweek
Casa de pensii a anunțat ora la care virează, azi, pensia pe card. Cine primește 2.700 lei în plus?
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu dezvăluie motivul pentru care nu a avut acces la averea lui Silviu Prigoană, după divorț...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Momentul când o femeie încearcă să mângâie un tigru la Grădina Zoologică din Bridgeton. Aproape a fost...
Film Now
Cum arată Jackie Chan în 2026, la 72 de ani. Are peste 100 de filme la activ
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...