ORADEA. 24 de ore de maraton caritabil

Data publicării:
maraton caritabil 231213

Sportivii au făcut efort pentru pentru a atrage atenţia lumii asupra problemei şi pentru a-i sensibiliza pe orădeni.

"Încercăm să facem o strângere de fonduri pentru aparatele infuzomate, pentru că aceste aparate sunt foarte foarte rare pentru copiii bolnavi: se strică repede și tot timpul este lipsă", susține organizatorul acțiunii, Joszef Deme.

"Pedalez de 23 de ore exact și până acum am pedalat 969,3 kilometri", spune Andras Cârsteanu. "Sunt destul de multe praguri limită, mai ales noaptea. Ai simțit că nu mai poți? Da, de vreo 10 ori, dar am trecut să trec cu bine peste astea."

"Undeva noaptea pe la patru- cinci, când s-au mai stins aici din lumini, m-a cam lovit somnul, dar am trecut cu bine peste acest moment. Ne-am propus să ajutăm spitalul de copii, mai ales secția de oncologie, cred că sunt niște copii acolo care merită sprijinul nostru", consideră Tibor Bereczki.

Unii orădeni s-au alăturat sportivilor, alții au pus bani în cutia de donații. Toți banii strânși vor ajunge la secția de oncologie a Spitalului Municipal din Oradea.

reporter: Andrea Crișan
operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Micul oraș din România care devine un punct-cheie pentru producția de muniție NATO. Are o tradiție...
Digi FM
O prăjitură cu nuci a costat-o 1.708 euro pe o pensionară din Elveția. Ce eroare a făcut la plata cu cardul
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, la un pas de tragedie după ce a născut. Abia după o lună a găsit puterea să vorbească: "Mi-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amanda Seyfried și Thomas Sadoski s-au despărțit după 9 ani de căsnicie: „Ne-am avut unul pe celălalt pentru...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
„Ce ați vrea, să nu mai participăm la proteste?”. George Simion, reacție după violențele de la protestul din...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Mai mulți artiști s-au retras din turneul lui Ed Sheeran. Decizia vine după mesajele pro-palestiniene ale lui...