Primăria Oradea pune stâlpi mai mari în parcuri ca să descurajeze distrugerile

Data publicării:
parcuri vandali

În fiecare an, Primăria Oradea repară sute de coşuri de gunoi, bănci ori stâlpi de iluminat distruse în parcuri. Puţini dintre autorii faptelor sunt prinşi şi traşi la răspundere.

"Pe parcursul anului 2013 au fost identificate 114 persoane care vandalizau mobilierul urban, respectiv coşurile de gunoi erau distruse, băncile erau rupte", spune Monica Ambro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Oradea.

Cea mai afectată zonă din oraş este malul Crişului Repede, în apropiere de podul Sovata. Doar anul acesta aici au fost distruse zeci de coşuri de gunoi, bănci şi stâlpi de iluminat, iar pagubele se ridică la 50 de mii de lei. Primăria Oradea a fost nevoită să înlocuiască de trei ori stâlpii de iluminat de pe malul Crişului Repede după ce mulţi dintre ei au fost incendiaţi de rău făcători.

Primul parc din Oradea care nu va mai avea alei din materiale ecologice şi în care vor fi amplasaţi stâlpi de iluminat mai înalţi este parcul Salca. Noua zonă verde va fi amenajată în cartierul Nufărul, iar administraţia locală speră ca aceste măsuri să o scutească de cheltuielile cu reparaţiile bunurilor publice.

"Am preferat să îi solicităm proiectantului o altă soluţie mult mai rezistentă la vandalizare", explică Dumitru Sim, şef de serviciu în cadrul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primăria Oradea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoseaua aglomerată din România pe care a fost instalat deja sistemul „Big Brother”. Cum funcționează și cu ce...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Continuă telenovela preotului care a lăsat însărcinată cu gemeni o enoriașă căsătorită. După ce a fost...
Newsweek
Senatul, decizie majoră legată de pensii. Ce categorii de pensionari ar putea pierde bani? În ce condiții?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...