REFERENDUM PENTRU UNIRE. Puţini la vot, mulţi în parcuri şi în ştranduri

Data publicării:
strand oameni

Referendumul bihorean este unul atipic. El nu-i angrenează decât cei 200.000 de alegători din localităţile Oradea şi Sînmartin, însa mulți au ales sa stea acasă.

"Astăzi la secția de votare numărul 85, s-au prezentat 22 de persoane din 1445. Sperăm ca până diseară la orele 23 prezența să fie mai mare", susţine Claudia Lupșan, reprezentantul secției de votare 85 din Oradea.

În schimb, parcurile și ştrandurile din Oradea au fost pline.

"Nu intenționez să merg la vot și corect ar fi să fie întrebați doar cei din Sînmartin. În afară de faptul că se extinde orașul, cu ce îi avantajează pe orădeni?"

"Am fost la țară, am muncit acolo, iar acum am venit să ne destindem."

Mai sunt localnici care nici acum nu știu care este data referendumului si unde pot vota.

"Nici nu știu unde sunt secțiile de votare, din lipsă de informare."

Pentru ca Oradea şi Sînmartin să se unească este nevoie de îndeplinirea a două condiţii. Cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente în fiecare localitate trebuie sa se prezinte in una din cele 151 secții de vot, iar a doua condiţie este ca jumătate plus unul dintre cei prezenți la urne să voteze favorabil.

"Deocamdată, e o mică Elveție ziua de astăzi: faptul de trăi la modul acesta democrația participativă, faptul de a alege, faptul de a hotărî noi înșine. Ne plângem tot timpul că alții hotărăsc pentru noi, ei bine acum avem ocazia de a hotărî noi", spune politologul Mihai Maci.

Întreaga procedură ar putea fi încheiată în toamnă, dacă referendumul va fi validat. Autoritățile locale din Oradea și Sînmartin vor transmite Guvernului o scrisoare comună de intenție, împreună cu rezultatul referendumului, urmând ca proiectul de lege sa fie dezbătut de parlament.

Reporter: Mariana Gurgu
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poţi rezolva ecuaţia matematică în 7 secunde? Mulţi adulţi greşesc fără să îşi dea seama
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
“Faptul că încă îl avem… Este cel mai important lucru”. Fiica cea mare a lui Bruce Willis, despre lupta...
Adevarul
Turist cazat la un hotel de cinci stele, revoltat după ce i s-a cerut să vorbească și să râdă mai încet
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Liviu Vârciu, surpriză neplăcută în vacanța all inclusive din Bulgaria: "Să știți de la ce mi-e rău". A...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini dulci de familie: "Cea mai bună...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja