Clădire de milioane, nefolosită. Primăria nu a desemnat un administrator care să gestioneze spațiile de birouri

Data publicării:
incuboxx

În luna aprilie a acestui an, autorităţile din Timişoara inaugurau ceea ce ar fi trebuit să fie „cutia cu idei a oraşului”, un incubator de afaceri destinat antreprenorilor tineri. Timp de patru luni, timpul pare că a încremenit în Incuboxx. Birourile au rămas goale, iar mobilierul nici măcar n-a fost despachetat.

Suntem într-un spațiu cu 7 birouri și, după cum se poate vedea, avem calculatoare, avem scannere, avem imprimante. Toate sunt în cutii și așteaptă să fie folosite.

Asta, chiar dacă Primăria nu duce lipsă de clienţi interesaţi de spaţiile de aici. Florin Mateș lucrează de acasă, în contabilitate și administrarea afacerilor și plănuieşte să-și extindă afacerea. Vrea să angajeze personal, dar nu poate face asta până când nu găsește un sediu mai spaţios pentru firma sa. Antreprenorul se află la început de drum, iar profilul incubatorului de afaceri i s-ar potrivi.

„Eu de mâine aș vrea să vin, dacă s-ar putea. Mi-a plăcut foarte mult clădirea, e realizată bine. Ai spațiu, ai infrastructură, sală de sport, cantină, sală de conferințe, adică tot ce ai nevoie. Mai mult de atâta nu cred că se poate“, afirmă Florin Mateș.

Cu toate acestea, spațiul stă nefolosit din cauză că primăria nu a găsit o firmă care să administreze clădirea şi să atragă chiriaşi. A fost una dintre condiţiile impuse de UE, atunci când a acordat finanţarea pentru construcţia clădirii.

„Am mai avut câteva încercări înainte pentru a crea un consorțiu împreună cu universitățile din Timișoara. Nu am reușit. Am luat decizia de a publica pe SEAP această cerere de oferte. Sperăm noi că va fi într-un timp foarte scurt. Dacă nici această formă de administrare nu va fi de succes, sperăm să găsim înțelegere pentru ca primăria să-și poată administra propriul patrimoniu“, spune Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei.

Comparativ cu preţul pieţei, chiria în centrul Incuboxx este la jumătate de preţ: între 4 şi 7 euro/mp. Construcția clădirii a costat 17 milioane de lei - 40% a provenit din fonduri europene, iar diferenţa a fost suportată din bugetul Consiliului Local Timişoara.

Reprezentanţii autorităţilor locale s-au întâlnit cu reprezentanții mai multor firme interesate să închirieze birouri în spaţiul respectiv şi caută soluţii prin care să fie ocupată clădirea cât mai repede. Până atunci, birourile stau goale sau cu mobilierul în cutii.

Reporter: Miodrag Hojda
Operator:George Ștefăniță
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De când intră în vigoare noua valoare a tichetelor de masă. Angajații vor primi 45 de lei pe zi
Digi FM
Suferință în fiecare cuvânt. Nidia Moculescu, mesaj sfâșietor după moartea tatălui ei: "Sunt o fiică ruptă...
Pro FM
"Drogurile mi-au distrus viața". Paris Jackson are de la 20 de ani o gaură în nas din cauza substanțelor...
Film Now
„Predator: Badlands” stabileşte un record al francizei. Ce încasări a avut la debutul în box office-ul...
Adevarul
Un pilot fără calificare a zburat luni de zile cu pasageri prin Europa după ce și-a falsificat certificatele
Newsweek
84 de pensionari au cerut azi dreptate judecătorilor CCR care au pensii speciale de 10.000€. Ce li s-a răspuns
Digi FM
Ce spunea Horia Moculescu despre moarte. Compozitorul suferea de BPOC și era conștient de riscurile bolii...
Digi World
De ce ar trebui să deschizi geamurile casei în fiecare zi, chiar și iarna. 7 motive pentru care să-ți...
Digi Animal World
„Albina Lucifer”, noua descoperire din Australia. E neagră și are coarne ca „diavolul”
Film Now
Actorii din „Now You See Me”, impresionați să lucreze cu Morgan Freeman: „E o adevărată legendă!” Cum se...
UTV
Lavinia Pîrva s-a înscris la facultate la 40 de ani. Soția lui Ștefan Bănică Jr. face o schimbare neașteptată...