Comentarii dure despre repartitoarele de căldură

Data publicării:
comentarii prima

”La sfârșitul perioadei, 31 decembrie 2016, cei care nu vom avea montate repartitoare s-ar putea, într-o altă legislație, fie prin normele de aplicare a noii legi, fie în altă legislație, hotărâre de guvern sau altă lege, dacă se constată că nu se montează repartitoarele, probabil că se va da o sancțiune, pentru că altfel UE va sancționa România. În prezent, nu e nicio sancțiune pentru repartitoare. În toate legile care există sunt foarte multe sancțiuni, de exemplu, la Legea 325/2006, legea serviciului public de alimentare cu energie termică sunt două pagini de sancțiuni, dar nicio sancțiune de aici nu este pentru faptul că nu ai pus repartitoare”, a declarat Petru Olariu.

Cei care au urmărit subiectul, atât pe pagina de internet a Digi24 Timișoara, cât și pe Facebook, nu ezită să catalogheze în termeni duri legislația privind repartitoarele de căldură, dar și ineficiența sistemului centralizat de încălzire. Ei susțin că, după montarea acestor repartitoare, chiar dacă le închid, plătesc la fel sau chiar mai mult. Sorin Alexandrescu spune: ”O altă lege proastă și care nu ține cont de realitate”. Nici Silviu Petrescu nu este de accord cu montarea repartitoarelor de căldură: ”În loc să oblige furnizorii să individualizeze serviciile la nivel de proprietate, încarcă pierderi tot în contul fraierilor. (...) să se găsească și o soluție pentru căldură centralizată și apă, la blocurile vechi, că cele noi deja au separate serviciile”. Pe site-ul nostru, şi-a exprimat părerea şi Cătălin Mitrea: ”De o lună suntem pe paușal fără stres, fără să închid / deschid robineții la calorifere, costurile sunt cam aceleași. Singura diferență este că nu-i mai încălzesc pereții vecinului, care stă cu aragazul aprins, și nu mai plătesc în plus 30% ”trafic” de căldură și calculul repartitoarelor”.

Şi mai dură este opinia lui Romeo Cancenski: ”Aparate de furat banii din buzunarul oamenilor pentru pierderile furnizorului de caldură!”. Liliana Gheorghe crede că prin aceste repartitoare nu se face nicio economie, ba din contra: ”Cu astea plătești mai mult decât consumi”. Doina Barta şi-a exprimat şi ea opinia pe reţeaua de socializare: ”Cea mai mare prostie, noi în bloc am avut repartitoare, numai scandal a fost, unii dechideau, alții nu, facturile erau enorme”.

Legea 121 din 2014 îi obligă pe consumatorii din reţeaua centralizată de încălzire să îşi monteze repartitoare până la 31 decembrie 2016, însă actul normative nu prevede şi amenzi pentru cei care nu se conformează. Până atunci, situaţia s-ar putea schimba, spune preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari din Timişoara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
România caută surse alternative de petrol după decizia Kazahstanului. Carburanții s-au scumpit deja
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...