PMB vrea să implementeze contorizarea inteligentă. Nicușor Dan: „Să nu mai avem discuții că facturăm mai mult decât consumă oamenii”

Data publicării:
repartitoare
Repartitoare de căldură. Foto: Agerpres

Municipalitatea vrea să implementeze contorizarea inteligentă, astfel încât să nu mai existe discuţii în privinţa facturării consumului populaţiei, a declarat, marţi, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

El a menţionat că acest proiect ar avea un cost de câteva sute de milioane de lei şi va fi solicitată finanţare de la Ministerul Energiei, în momentul lansării ghidului, notează Agerpres. 

Precizările au venit după ce edilul a fost întrebat dacă PMB ar putea susţine financiar montarea repartitoarelor.

„Aceasta este o decizie de nivel naţional (referitoare la repartitoare). Adică, această reglementare nu este locală, este naţională. Noi facem eforturi mari ca să ajungem cu cât mai multă căldură şi apă caldă la baza scării blocului, mai departe fiind o chestiune o asociaţiei de locatari, cum împart între dumnealor costurile. (...) Studiul de fezabilitate este gata şi vrem să aplicăm, în momentul în care o să fie ghidul lansat de către Ministerul Energiei, vrem să facem mult dorita contorizare inteligentă, care costă câteva sute de milioane de lei, astfel încât să nu mai avem discuţii că facturăm mai mult decât consumă oamenii”, a arătat Nicuşor Dan, într-o declaraţie de presă.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
România caută surse alternative de petrol după decizia Kazahstanului. Carburanții s-au scumpit deja
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...