Diagnostic la un click distanţă. Medicii geneticieni din Timişoara au un sistem performant de telemedicină

Data publicării:
telemedicina prima

O familie cu trei copii din Zalău, toţi diagnosticaţi sau suspectaţi de boli rare, s-a adresat medicilor de la Centrul NoRo, singurul centru din țară dedicat pacienților cu aceste afecțiuni. La rândul lor, cadrele medicale din Zalău au cerut sprijinul specialiştilor din Timişoara prin intermediul sistemului de telemedicină.

”Copilul mijlociu are probleme de comunicare, deocamdată identificate, în plus, din când în când, se împiedică, iar copilul cel mic are 1 an şi cinci luni şi a fost suspectat de distrofie musculară”, spune Dorica Dan, preşedintele Alianţei Naţionale pentru Boli Rare din România.

La Timişoara medicul ascultă datele despre caz şi vine cu sugestii. ”Dacă cel mijlociu se împiedică, mă gândesc să nu fie şi acolo ceva muscular”, afirmă Maria Puiu, preşedintele Societăţii Române de Genetică.

Doi dintre copii sunt diagnosticaţi cu autism, însă prezintă şi alte simptome. De ei se ocupă o echipă mixtă formată din medici de diferite specialităţi din cadrul centrului de la Zalău, dar şi psihologi care le analizează comportamentul. ”Cel mijlociu a venit la noi, a venit la noi pentru întârzieri de dezvoltare ale limbajului expresiv, practic acesta a fost diagnosticul lui. Acum prezintă o mai uşoară întârziere a limbajului, în sensul că vorbeşte mai mult, foloseşte şi propoziţii dezvoltate”, precizează psihopedagogul Cosmina Feşteu, de la Centrul NoRo Zalău.

După mai multe discuţii, s-au stabilit o serie de investigaţii pe care copiii trebuie să le facă, apoi va urma o nouă transmisie unde se va discuta despre rezultate. ”Putem să stăm de vorbă în timp mai puţin, cu pacienţii care sunt în jurul acestui echipament, care ne pun întrebări, ne povestesc despre problemele lor şi aşteaptă răspuns de la specialişti”, spune Maria Puiu.

Întregul echipament de telemedicină a costat peste 50.000 de euro şi este utilizat de medici din şapte centre din ţară, care colaborează la rândul lor cu clinici din străinătate.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Oana Gheorghiu. Vicepremierul, în centrul unui scandal politic şi economic uriaş
Digi FM
Ce studii are Alexandra Căpitănescu. Reprezentanta României la Eurovision 2026 a ales un domeniu rar întâlnit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Înainte de muzică, Connect-R visa la preoție. De ce a abandonat această cale: „Înseamnă să fii un om vindecat”
Film Now
Paul Wesley, cu abdomenul la vedere în vacanță. Actorul din „The Vampire Diaries” și-a răsfățat logodnica...
Adevarul
Drumurile care au rezistat aproape două milenii. Cum arată șoselele de piatră construite de romani în Dacia
Newsweek
Stagiu aferent grupelor de muncă e contributiv. Ce trebuie să facă pensionarii să ia bani în plus la pensie?
Digi FM
Decizie fără precedent luată de prinţul William. Vinde părţi din proprietatea sa regală. Motivul din spatele...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 lucruri pe care cardiologii spun să le faci după ora 17:00 ca să îți protejezi inima. Rutina de seară...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Dolph Lundgren, apariție rară pe covorul roșu cu soția tinerică și fiica lui. Actorul arată incredibil după...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...