Infuzie de fotbaliști, dar nicio certitudine

Data publicării:
reunire asu

ASU Politehnica a reluat astăzi pregătirile, pe terenurile de la Baza 2, într-un efectiv extrem de numeros. Pe lângă cei 20 de jucători din lotul care a încheiat sezonul trecut, antrenorul Sorin Brîndescu a avut de urmărit și aproximativ 25 de fotbaliști noi, unii dintre ei consacrați la nivelul ligii secunde. Printre aceștia, Ștefan Blănaru, Laurențiu Telescu, Sorin Ciobanu sau Andrei Magda.

„Ne bucură şi ne onorează faptul că jucătorii vor să vină la noi. Din păcate, la noi, condiţiile financiare nu sunt la nivelul ligii a doua şi nu atragem din acest punct de vedere, dar totuşi atragem jucători, înseamnă că avem alte lucruri care atrag. Când o să facem selecţia avem în vedere acest aspect, de a acoperi toate posturile pentru că degeaba avem 4 jucători valoroşi pe un post, va trebui să le acoperim pe toate”, spune Sorin Brîndescu, antrenorul alb-violeților.

Tocmai datorită numărului mare de jucători care urmează a fi testați, ASU Politehnica nu va disputa niciun meci amical până la plecarea în cantonamentul de la Bekescsaba, programat în perioada 1-10 iulie.

„În această săptămână suntem  şi foarte mulţi, o să facem antrenamente noi de noi, sper că la finalul săptămânii să ne decidem oarecum, nu o să fie un lot definitivat sută la sută. Urmează ca de săptămâna viitoare să mărim intensitatea antrenamentelor, să ne pregătim totuşi pentru campionat”, a completat tehnicianul timișorenilor.

ASU Politehnica va lua startul în Liga a II-a la data de 30 iulie, după ce inițial FRF stabilise că prima etapă va avea loc cu o săptămână mai devreme.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: George Ștefăniță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Inflația mănâncă mult din pensiile mici: 2,7 milioane de români nu-și mai pot acoperi cheltuielile de bază
Newsweek
Schimbare importantă la pensie de la 1 iulie. Cine va primi bani în plus și despre ce sume e vorba? 3 exemple
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
O pisică a urcat pe scenă în timpul finalului din „Romeo și Julieta” și a cucerit internetul: „A furat...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...