Drum cu gropi, la un an de la asfaltare

Data publicării:
drum cerbal
A fost inaugurat toamna trecută, însă la mai puțin de 1 an au început să apară primele probleme. Asfaltul proaspăt turnat pe un drum din judetul Hunedoara s-a spart, carosabilul s-a umplut de gropi, iar pe unele porțiuni este deteriorată inclusiv structura de rezistență a șoselei. Reabilitarea drumul județean care leagă satul Groș, de comuna Cerbăl, au costat peste 7 milioane de lei. Lucrările sunt în garanție, însă până acum constructorul nu a răspuns solicitărilor făcute de consiliul județean și nici nu a început să facă reparațiile.

„Lucrările de asfaltare a celor 10 km de drum au costat nu mai puțin de 7,4 milioane de lei. Pe această porțiune, noi am numărat peste 30 de gropi și cratere, cele mai multe dintre ele fiind de această dimensiune” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

Drumul care leagă satul Groș de centrul comunei Cerbăl a fost inaugurat în luna septembrie a anului trecut. Era prima asfaltare a acestei porțiuni de drum. La scurt timp au apărut și problemele.

„Cineva îi de vină. Ori nu-i materialul făcut ca lumea, ori drumul nu s-o pus piatră sub asfalt cât o trebuit, ceva îi, că de-aia s-o și stricat.”

„Nici n-are anul, dacă îi asfaltat. Doară cât ține atunci? 2-3 ani și iar îi gata? Slabă lucrarea...”

„Este într=o stare deplorabilă. Eu consider că structura drumului nu a fost făcută cum trebuie. Eu cred că așa ne va apuca iarna”, admite Mircea Costa, primarul comunei Cerbăl.

Consiliul județean a trimis firmei care a asfaltat drumul 2 notificări. Una în luna iulie, iar cealaltă la sfârșitul lunii octombrie. În ambele, constructorului i se cerea să repare carosabilul. Termenul limită stabilit de administrația județului este 15 noiembrie.

„În cazul în care nu vor interveni, în baza contractului de lucrări pe care îl avem încheiat. Avem o sumă de 300 de mii de lei, bani care vor fi blocați, vor fi executați și vom reface cu o altă firmă probabil lucrarea respectivă”, explică Dan Stoian, manager public CJ Hunedoara.

Reprezentanții firmei ce a făcut lucrările nu au putut fi găsiți ca să-și exprime un punct de vedere: „Bine ai venit. Momentan, numărul de telefon pe care l-ai apelat nu este disponibil.”

Din 2007 și până acum, firma Transconstruct Import Export SRL a mai avut alte 5 contracte cu Consiliul Județean Hunedoara, printre care și cel pentru modernizarea drumului până la Sarmisegetuza Regia. Valoarea acestor contracte este de peste 32 de milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Destinația de vacanță iubită de români a rămas fără turiști. Hotelurile și plajele sunt aproape pustii...
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Scandal la vârful Primăriei Slatina. Secretarul general îl acuză pe Mario De Mezzo de agresiune: „M-a urmărit...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...