Proiect transfrontalier, la un pas de eşec

Data publicării:
transfrontalier
Primăria Moldova Nouă este la un pas să piardă o finanţare transfrontaliră de 2,3 milioane de euro şi chiar să şi returneze 1,3 milioane de eruo din bani publici. Un efort uşiaş, în condiţiile în care suma reprezintă aproximativ un sfert din bugetul administraţiei locale. Totul, pentru că nu a reuşit să implementeze un proiect ce prevedea traversarea Dunării cu feribotul de pe malul românesc până pe cel sârbesc. În 3 luni ar trebui finalizate lucrările, dar în afară de achiziţia ambarcaţiunii, administraţia nu a făcut nimic.

„Undeva în această zonă, dministraţia Moldova Nouă ar fi trrebuit să deschidă un punct vamal şi să construiască un drum de acces către acesta de 1,2 kilometri. Totul, pentru a face legătura dintre România şi Serbia. Nimic nu s-a realizat, iar primăria de aici riscă să piardă întreaga finanţare europeană de 2,3 milioane de euro, dar şi să returneze o parte din bani” - Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timișoara.

În proiect, pe lângă Primăria Moldova Nouă, mai sunt implicate Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi două primării din Serbia. Până acum, partea română, în speţă CJ Caraş-Severin, a primit 900.000 de euro din care a cumpărat un feribot. Partea sârbească a cheltuit 440.000 de euro din finanţare. Singura care nu au făcut nimic a fost administraţia din Moldova Nouă. Astfel, pe lângă pierderea fondurilor, primăria trebuie să returneze şi banii cheltuiţi de ceilalţi parteneri, adică 1.340.000 de euro.

„Lider de proiect este Consiliul Judeţean, dar pentru că nu este vina Consiliului Judeţean pentru nefinalizarea proiectului, pentru că ceea ce a trebuit să facă Consiliu Judeţean s-a făcut, era acestă investiţie pe care trebuia să o facă Primăria Moldova Nouă ca partener, este evidet că nu poate să rămână Consiliul Judeţean cu paguba”, spune Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

„Este vorba despre amenajarea de la Moldova Nouă, amenajare necesară pentru a putea acosta feribotul. Feribotul nu era în atribuţia lor, ci a liderului, Consiliului Judeţan Caraş. Feribotul este finalizat şi este la şantierul Naval Orşova în custodie”, explică Anca Lolescu, directorul Biroului de Cooperare Transfrontalieră Timişoara.

În 3 luni, până la finalul anului, administraţia din Moldova Nouă ar trebui să construiască punctul vamal şi drumul. Şansele sunt minime, mai ales că după 6 licitaţii nu s-a prezentat niciun constructor.

„Nu s-au prezentat din diferite motive, cel mai grav a fost iniţial că suma era mult subdimensionată pentru lucrările necesare, iar la această ultimă licitaţie, constructorii care ar fi vrut să se prezinte reclamau termenul extrem de scurt”, admite Adrian Torma, primarul oraşului Moldova Nouă.

Posibilitatea traversării Dunării de la Moldova Nouă până în Serbia ar însemna crearea unei legături între Uniunea Europeană şi spaţiul extracomunitar. Iar localnicii de pe malul românesc s-ar bucura enorm să poată ajunge mai rapid la vecinii sârbi.

„Ar fi oidee extraordinară. Şi pentru maşini şi pentru turişti. Ai ce să vezi.”

„Ar fi fain pentru turişti. Ei se tot pregătesc. Ba or făcut acolo, ba ori făcut alei, dar degeaba dacă nu ai cu ce te duce.”

„Foarte bună. De ce? E transport mai viabil, mai bun.”

În cazul în care proiectul nu este finalizat până în 31 decembrie 2016, primăria din Moldova Nouă riscă şi să primească interdicţie de accesare a fondurilor transfrontaliere timp de șapte ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...