Sari la conținut

Record de amenzi pentru un restaurant

Un restaurant din Timișoara „a reușit” performanța să primească 40 de amenzi din cauză că nu deține acordul pentru desfășurarea activităților comerciale. Acesta încă funcționează pentru că a găsit tot felul de metode să ocolească legea. În cazul unității comerciale Poliția Locală a dispus inclusiv suspendarea activității, dar restaurantul a rămas deschis.

De la inaugurare, în anul 2009 și până acum, restaurantul Casa Bunicii din Timișoara a fost amendat de 40 de ori. Autoritățile locale susțin că se folosesc de toate prevederile legale pentru a obliga responsabilii unității comerciale să obțină toate avizele, dar mai mult nu pot face. Proprietarii au găsit metoda prin care pot ocolii legea.

„Ce fac?! După ce le dăm sistare a funcționări, după ce noi le dăm dispoziție de închidere a restaurantului, ei continuă să funcționeze pe o altă firmă, în același spațiu. O luăm de la capăt, dăm și acestora, noii firme amenzi, iarăși, cu duiumul. Ajungem la emiterea unei dispoziții de încetare a activitții, se trece pe o a treia firmă. Și tot așa. MUSCĂ Sunt de o nesimțire ieșită din comun, pur și simplu ne sfidează”, a precizat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Echipa Digi24 a cerut un punct de vedere proprietarilor restaurantului din zona Elisabetin din Timișoara însă aceștia nu au dorit să comenteze situația. Clienții spațiului nu par să fie deranjați de numărul mare de amenzi pe care l-a primit localul pe care îl frecventează.

„Există niște legi care ar trebui să reglementeze. Dacă poliția a amendat, poliția ar trebui să închidă locul ăsta sau ar trebui să anunțe cumva, în scris, în momentul în care intri. Nu pot să citesc presa să urmăresc care dintre localuri au sau nu autorizație. Asta ar trebui să fie vizibil sau să închidă localul.”

„Nu vreau să comentez, nu este problema mea.”

„Nu prea știu problema exactă cu autorizația dar pot să zic că este un restaurant mega ok. Deci tu ești mulțumit de calitatea serviciilor? Foarte mulțumit.”

În Timișoara, potrivit autorităților locale, în 2012 numai 30-40% dintre restaurante funcționau legal.

„Am început o campanie pe care am dus-o ani la rând pentru ca toți să intre în legalitate. Am făcut progrese mari, numărul celor care încă sunt fără autorizație este redus și punem presiune în continuare pe ei numai că legislația nu este deloc favorabilă autorității”, a mai adăugat Nicoale Robu.

În spațiul în care funcționează restaurantul fără autorizaţie din zona Elisabetin sunt înregistrate 5 firme, toate fără autorizație și toate sancţionate de Poliția Locală Timișoara. Ultima amendă aplicată este în valoare de 1.000 de lei, sancțiunea maximă permisă de lege.

Etichete: jurnal , amenzi , timisoara , digi24 , timis , record , restaurant , regional , casa bunicii

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale