Ce vaccinuri sunt recomandate copiilor și de ce

Data publicării:
medic
Dr. Valentina Boantă, medic specialist medicină de familie

Datorăm vaccinurilor faptul că bolile infecțioase ale copilăriei îi afectează tot mai puțin pe cei mici, care astfel reușesc să se dezvolte armonios. Aflăm ce vaccinuri sunt incluse în programul național de imunizare, ce boli putem preveni, dar și care pot fi efectele adverse ale vaccinurilor, de la Dr. Valentina Boantă, medic specialist medicină de familie.

 

Vaccinurile s-au dovedit cele mai eficiente și, totodată, cele mai sigure intervenții de sănătate publică pentru combaterea bolilor transmisibile. De altfel, eficiența acestor vaccinuri se reflectă în reducerea mortalității infantile, de la cifrele foarte mari din vremea în care imunizarea nu se putea face decât prin boală, la vremurile actuale când tinde spre zero. Cu toate acestea, bolile infecto-contagioase ale copilăriei pot reveni, cu efecte devastatoare, dacă nu continuăm să ne protejăm copiii prin vaccinare.

Programul național de imunizare cuprinde, în prezent, vaccinuri pentru cele mai grave boli infecțioase ale copilăriei, precum poliomielita, hepatita B, rujeola, oreionul, rubeola, tetanosul, difteria, pneumonia cu pneumococ și nu numai. Pe lângă acestea, sunt și alte boli pentru care vaccinarea copiilor este opțională, dar recomandată, precum gripa, infecția cu rotavirus, varicela și altele.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Suma colosală pe care ar încasa-o Nadia Comăneci la „Românii au talent”. Ce se știe despre contractul fostei...
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cauza morții lui Hayden Panettiere, dezvăluită: "A consumat mai multe droguri cu o zi înainte de moartea sa"
Adevarul
Directoarea unui colegiu de top din București susține că nota 10 nu garantează succesul: „Sunt elevi care în...
Newsweek
Pensii militare: CCR explică de ce 2 pensionari cu aceiași funcție pot primi sume de bani diferite la pensie
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei