Sari la conținut

Adevărata semnificație a zilei de 15 martie, sărbătoarea maghiarilor de pretutindeni

Data de 15 martie 1848 este celebrată la Budapesta, supralicitată de grupările radicale maghiare şi privită cu suspiciune în anumite medii româneşti. Rescrierile politizate ale istoriei au pus în umbră faptele. În urmă cu 170 de ani, studenţi, intelectuali şi locuitori ai Budapestei au cerut libertăţi politice şi egalitate socială. În acel an în care revoluţiile răvăşeau Europa, Ungaria era parte a Imperiului Habsburgic, iar limba oficială era germana. Multe solicitări maghiare adresate Vienei erau deci revendicări naţionale. Conflictul cu revoluţionarii români a apărut mai târziu şi s-a agravat după ce Budapesta a obţinut confirmarea alipirii Transilvaniei la Ungaria. Până atunci, vechiul Principat îşi păstrase autonomia sub directa coordonare a Cancelariei Imperiale habsburgice.

La 3 martie 1848, toate revendicările maghiare au fost enunţate în Dieta de la Bratislava de Lajos Kossuth. Cu studii de avocatură şi ziarist talentat, deputatul creionase mulţi ani în adevărate pamflete lucrările adunării de la Bratislava. Când în 1837, a făcut acelaşi lucru la Budapesta, fără scutul imunităţii politice, fusese arestat de autorităţile habsburgice pentru subversiune şi a fost 4 ani deţinut politic. În 1848, lupta din nou pentru principii liberale şi democratice, dar şi pentru restaurarea Coroanei Sfântului Ştefan, adică a Ungariei mari.

Lajos Kossuth a ținut un discurs istoric, în care a descris legile care trebuie adoptate pentru modernizarea Ungariei: eliberarea iobagilor, egalitatea în drepturi și impozite egale pentru toată lumea. Deci cele mai importante reforme sociale, și mai ales un guvern executiv, parlamentul modern, deci realizarea unui stat parlamentar reprezentativ”, spune Laszlo Csorba, profesor de istorie la Universitatea ELTE Budapesta.

Românii, avantajaţi de reformele democratice

În ciuda blocajului vienez, discursul lui Kossuh a influenţat situaţia politică de la Viena, de la Budapesta şi din teritoriile locuite de maghiari, inclusiv din Transilvania. Politicile luminate ale lui Iosif al II lea ajutaseră mult emanciparea naţiunii române. Formal însă aici domnea încă principiul medieval din 1453 numit Unio Trium Nationum - adică alianţa notabililor maghiari, secui şi saşi şi excluderea românilor ortodocşi din treburile publice.

Majoritatea mesajelor care veneau de la reformatorii liberali din Ungaria, precum moderatul Istvan Szechenyi, erau utile eforturilor româneşti.

Paşoptiştii maghiari nu au acceptat refuzul iniţial al Vienei. Au pregătit o mare adunare naţională, la Budapesta, pentru 19 martie. Întâlnirile tinerilor progresişti aveau loc în cafeneaua Pilvax. Dar situaţia s-a precipitat. Pe 13 martie, Revoluţia de la Viena l-a forţat pe cancelarul Metternich să fugă din capitala habsburgică, iar vestea ajunge cu vaporul pe Dunăre pe data de 14 după-amiază.

Revoluţia a început pe Herrengase

Una din cele mai elegante străzi din Budapesta era strada domnilor, Herrengasse, pentru că pe atunci se vorbea germană la Budapesta. Astăzi, nu întâmplător se cheamă strada Petofi Sandor, pentru că în acea faimoasă zi de martie, pe 15 martie 1848, s-au derulat aici scene importante. De altfel, dacă ne uităm pe hărți vechi, această casă din spatele meu nu exista pe atunci. Era o stradă îngustă, unde se găsea faimoasa cafenea Pilvax”, spune prof. Laszlo Csorba.

Revoluţia Maghiară în 12 puncte

În cafeneaua Pilvax, Petofi Sandor şi-a scris imnul revoluţionar: „Cantul Național”, un mesaj de ridicare la luptă larg răspândit printre revoluţionarii europeni. Declinarea românească a sloganului: „Ridică-te, maghiare” se va regăsi în „Deşteaptă-te, române” a lui Andrei Mureşan. La Pilvax s-au întâlnit juriştii, avocaţii, jurnaliştii care au sintetizat discursul lui Lajos Kossuth în 12 puncte. În data de 15, dis-de-dimineaţă, un tânăr poet, Karoly Sukei, a afişat acest program pe Herrenstrasse. Poliţia habsburgică l-a reţinut, faptul s-a aflat, iar în scurt timp mii de oameni manifestau pe străzile Budapestei.

În cele din urmă mulțimea, care era în jur de 2000, a venit aici, prin strada Szep, pe strada Hatvani de atunci s-au oprit la casa Horvat, aici funcționa faimoasa tipografie Landerer și Hackenast. Directorul ei era Mihaly Landerer, un colaborator al poliției secrete. Și auzise mai devreme că tinerii se pregătesc de ceva. Și interesant, le-a dat indicații lucrătorilor, le-a spus: oameni buni, tinerii pregătesc ceva, hai să ne pregătim și noi, să punem hârtii suficiente la înmuiat, să avem dacă trebuie tipărit ceva. O să vedem câți vor fi, dacă vin puțini și fără aprobare, îi dăm afară. Dar dacă sunt mulți, atunci ne predăm. Pe la prânz mulțimea venise deja, care ajunsese pe la 5000 de oameni, iar Petofi, Vasvari, Jozsef Irinyi pătrund în sala tipografiei și spun: aici sunt cele 12 puncte, aici e poezia mea, trebuie tipărite”, spune prof. Laszlo Csorba.

Programul politic maghiar de la 15 martie - o zi ploioasă - cerea libertatea presei şi abolirea cenzurii, guvern maghiar şi adunare reprezentativă la Budapesta, armată naţională, libertăţi religioase, abolirea privilegiilor nobiliare şi a pre-eminenţei catolicismului ca religie de stat. Printre cele 12 puncte se numărau justiţie independentă, eliberarea deţinuţilor politici şi, la ultimul punct, al 12 lea, Unirea cu Transilvania”, relatează Elena Vijulie, jurnalist Digi24.

În timp ce mulţimea aştepta în faţa tipografiei publicarea programului politic, liderii reformatori le vorbeau manifestanţilor.

Revoluţie, umbrele, pauză de masă

Aici la Pesta încă plouă puternic, moment în care scriitorul Mor Jokai are o idee genială, vede oamenii care stau sub umbrele, toți zgribuliți sub umbrele, iar el zice: acum doar plouă, dar ce faceți când începe să plouă cu gloanțe? La care cu un singur clic se închid 5000 de umbrele, iar legenda urbană spune că acest clic a fost prima bătaie de inimă a Revoluției. Între timp a început tipărirea și împărțirea textelor, dar nu puteau tipări exemplare suficiente, așa că tinerii au spus: oameni buni, avem o presă liberă, mergeți acasă, mâncați și după masă ne întâlnim la Muzeul Național. Acolo vom discuta ce facem mai departe”, spune prof. Laszlo Csorba.

Modernitate vs. naţionalism

Datorită manifestaţiei uriaşe din cursul serii, puterea a fost preluată la Budapesta de un Comitet al Ordinii Publice. Acesta a proclamat deplina autonomie constituţională a Ungariei faţă de Austria germană. Comitetul a fost înlocuit apoi de un guvern condus de contele Lajos Batthyani. Kossuth a devenit ministru de Finanţe. Curtea de la Viena, presată şi de mişcările revoluţionare din Italia, a acceptat. Dar măsurile de modernizare enunţate în cele 12 puncte au fost puse repede în umbră de politica maghiară legată de naţionalităţi.

Punctul 12 cerea Transilvania

Românii priveau în îngrijorare cererea maghiară cu numărul 12, alipirea Transilvaniei la Ungaria. Au protestat în cele două mari Adunări de la Blaj, din 30 aprilie şi 15 mai 1848, față de încălcarea autonomiei transilvane. Încă din 1842, un proiect de lege privind folosirea limbii maghiare inclusiv în şcolile şi bisericile româneşti provocase mari suspiciuni. Iar discursurile naţionaliste ale lui Lajos Kossuth îi îngrijorau inclusiv pe colegii săi de cabinet. Tendinţele de maghiarizare ale Budapestei erau evidente. Principiul modern al drepturilor individuale, afişat de revoluţionarii maghiari, era mult prea nou, ca să fie credibil.

Dacă pe 15 martie, de exemplu, George Bariţiu spunea că a fost una dintre cele mai frumoase zile din viaţa lui sau Cezar Boliac a sprijinit, a fost una dintre cele mai entuziaste personalităţi româneşti în ceea ce priveşte progresismul acestor idei, bineînţeles că o bună parte din comunitatea românească, inclusiv intelectualitatea românească, mai ales în zonele cu populaţie majoritară, nu s-au mulţumit numai cu drepturile individuale, ci îşi doreau drepturi colective”, spune Odono Szabo, istoric, deputat UDMR de Oradea.

Vot de alipire a Transilvaniei la Ungaria

Curând, cabinetul Batthyani a anunţat restaurarea graniţelor Ungariei medievale prin alipirea Transilvaniei, a Croaţiei şi a altor teritorii. Unirea cu Ungaria a fost confirmată de Dieta Transilvaniei - reunită la Cluj, fief maghiar - la 29 mai 1848.

În 1848, Dieta a votat aici în această sală Unirea Transilvaniei cu Ungaria care era dorită de revoluţionarii maghiari. Iar în 1865, tot aici, Dieta a confirmat votul din 1848 şi a decis în cele din urmă desfiinţarea Dietei Transilvaniei”, spune Tudor Sălăgean, istoric.

Conflicte sângeroase în Transilvania

De la sfârşitul lui mai 1848, situaţia a degenerat. Armata revoluţionară maghiară a purtat lupte nu numai cu armata habsburgică, ci şi cu românii refractari faţă de unirea cu Ungaria. Transilvania a văzut atunci scene de război civil.

Războiul civil sângeros a pus față în față masele maghiare și române. Iar discuțiile despre cum s-ar putea acorda drepturi politice românilor în context ungar au deschis oportunitatea ca puterea habsburgică să creeze disensiuni între români și maghiari și știm astăzi ce scene triste, sângeroase s-au petrecut atunci în Transilvania în toamna și iarna anului 1848”, spune prof. Laszlo Csorba.

În aceste ciocniri şi-au pierdut viaţa inclusiv cei care încercau să medieze pacea.

Dacă luăm zona Bihorului, deputatul Ioan Dragoş a fost unul din promotorii dialogului. A încercat o apropiere, o solicitare a dialogului între Avram Iancu şi Kossuth şi practic şi-a pierdut inclusiv viaţa, el şi alţi reprezentanţi ai comunităţi maghiare, pe o dispută habotnică a unui reprezentat al armatei maghiare şi practic încrederea a dispărut din nou din acest peisaj”, spune istoricul Odono Szabo.

Românii, între maghiarizare şi Viena absolutistă

În disputa sângeroasă dintre maghiari şi români a intervenit Nicolae Bălcescu, unul dintre principalii revoluţionari de la Bucureşti. Acolo revoluţia fusese zdrobită încă din vara lui 1848 de intervenţia trupelor otomane şi ruseşti. În 1849, deja în exil, Bălcescu şi colegii săi vedeau cu mare tristeţe că în Transilvania revendicările sociale de tip liberal, împărtăşite şi de paşoptiştii maghiari şi de cei români, fuseseră anihilate de agenda naţionalistă maghiară. Românii, în încercarea de a-şi apăra drepturile naţionale şi unii chiar viaţa, se aliaseră cu puterea habsburgică absolutistă şi chiar cu cea ţaristă”, relatează Elena Vijulie, jurnalist Digi24.

Așa că revoluționarii de la București, sub conducerea lui Bălcescu, și-au dat seama că în primul rând e nevoie de pace. Ei au văzut că revoluția ungară poate realiza marile deziderate ale schimbărilor europene, considerau că românii trebuie să se alăture acestei cooperări și lupte nobile. Așa că Bălcescu a venit la Budapesta, a discutat cu Kossuth, inclusiv în ce condiții se poate realiza pacea”, spune prof. Laszlo Csorba.

Ultimul bastion al rezistenţei româneşti condus de avocatul Avram Iancu a fost în munţii Apuseni. Armatele habsburgice - ajutate de armatele ţariste care ocupaseră deja Bucureştiul - au copleşit totul. Înţelegerea dintre Avram Iancu şi Lajos Kossuth, mijlocită în vara lui 1849 de Nicolae Bălcescu, a venit prea târziu.