RAPORT DE ȚARĂ. Vacile unei ferme din Ialomița dau și câte 50 de litri de lapte pe zi

Data publicării:
vaci ialomita lapte

Mitru Crişan a fost directorul marelui complex de creştere a porcilor din România, Combil, pentru ca mai apoi să dezvolte propria afacere în zootehnie. A început cu nici o sută de vaci şi cu ajutorul fondurilor europene a ajuns să deţină ce mai modernă fermă de vaci din Ialomiţa dar şi o fabrică de procesare a produselor din lapte. O afacere începută în primii ani de după 1990 şi care a ajuns în prezent la o cifră de afaceri de 8,6 milioane de euro şi un profit de peste un million de euro pe an.

Ca să ajungi la aceste rezultate, trebuie însă să ştii să te adaptezi la condiţiile din piaţă şi să faci faţă provocărilor. În cazul său una din cele mai mari probleme a fost aprovizionarea cu materie primă.

„Au fost perioade în care nu ne-am putut asigura materia primă din ţară. Unii chiar s-au supărat pe noi din cauza asta, dar dacă lucrezi cu nişte reţele de magazine şi vrei să ai un produs de calitate, românii, fermierii, trebuie să înţeleagă că şi ei trebuie să dea un lapte de calitate. Noi, la un moment dat, nu am găsit acest lapte şi nu am riscat să luăm orice lapte ca să merg să-mi pierd contractele şi am adus lapte sau smântănă de care nu găsim tot timpul pe piaţa românească şi atunci mai facem şi importuri”, spune Mitru Crişan, proprietarul unei fabrici de produse lactate.

În afară de producţia de lapte, Mitru Crişan a îmbunătăţit şi fondul genetic al fermei. Aşa se face că o parte dintre animale dau chiar şi câte 50 de litri de lapte care este muls în cele mai sigure condiţii sanitare.

„Am ajuns la aproximativ o mie de capete şi facem cam 12 tone de lapte, iar iarna asta sper să ajungem la 14, poate chiar 15 tone de lapte, şi ne asigurăm un lapte de calitate”, mai spune Mitru Crișan.

Autorităţile locale au înţeles că investitori ar putea fi mai mulţi dacă ar avea condiţii de lucru. Aşa se face că primăria Slobozia a început să construiscă un parc industrial pentru înteprinderi mici şi mijlocii, o investiţie de 14 milioane de lei cofinanţată din bani europeni menită să atragă cât mai mulţi investitori la Slobozia.

„Este vorba despre o suprafaţă de 15 hectare pe care municipalitatea s-a gândit să creeze condiţii de acces şi infrastructură pentru potenţialii investitori pe care îi aşteptăm să dezvolte aici afaceri pentru viitorul oraşului şi să creeze locuri de muncă astfel încât să reuşim să suplinim scăderea economică suferită în ultimii ani”, afirmă Valentin Băcanu, viceprimar în Slobozia.

Parcul industrial este proiectul de suflet al primarului din Slobozia care vrea să atragă în zonă inclusiv un producător de acadele.

„Acadelele se fac manual. Nu există altă alternativă şi sunt 220 de locuri de muncă numai femei. Vreau să vină la Slobozia pentru că sunt trei fabrici de acadele în lume una în America, una în China şi una în România şi este un investitor spaniol. Am fost în China şi aştept în toamnă după ce termin parcul industrial că vor să facă o fabrică de produse electronice”, susține Alexandru Stoica, primarul Sloboziei.

O veste bună pentru economia din Slobozia şi implicit din Ialomiţa vine chiar din Franţa, de la producătorul de ulei vegetal Expur, un business de 180 milioane euro în România, care intenţionează să construiască unui siloz de 95.000 de tone în Slobozia. 

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri