BONTON. Cum au evoluat valorile și modelele tinerilor din România

„Tinerii din ziua de astăzi nu au niciun viitor!”. Aceasta este sentința auzită cel puțin o dată pe an, atunci când se afișează rezultatele la examenele naționale. Cifrele vorbesc de la sine: mai puțin de jumătate din elevii care au dat examenul de bacalaureat în vara anului 2012 l-au și promovat.

În ziua de astăzi, tot mai puțini tineri includ școala pe lista de priorități, iar modelele pe care și le aleg în viața sunt, în general, vedete de televiziune, actori, fotbaliști sau oameni care s-au îmbogățit rapid și spectaculos.

Reperele unui adolescent de 17 ani

Alin are 17 ani și este elev în clasa a XI-a, la Liceul „A. D. Xenopol” din București. Reperele lui îi exprimă gândirea.

„Ce-aș vrea eu să devin sau ca cine aș vrea eu să fiu? Păi Duban, pentru că e foarte glumeț, are bancurile acelea care întotdeauna te fac să râzi și de la care învăt și eu la școală, îmi amuz colegii peste tot cu el, cu ele, așa, Liviu Vârciu, care la fel plin de viață, glume și supune invitații la tot felul de probe, Bănică, care îi ia la mișto pe participanți”, spune Alin.

Criza de valori are o explicație pentru sociologi și pentru psihologi. În România nu se mai face educație temeinică, așa că tinerii își aleg modelele de unde pot, în special de la televizor.

„Modelul pe care îl oferă mass media este al omului de succes, care de multe ori a ajuns acolo pe cai greu de priceput, în orice caz nu prin deviza, valoarea veche „Ai carte, ai parte”, ai sau n-ai carte, poți să ai parte”, explică antropologul Vintilă Mihăilescu.

„Valori care sunt promovate de televiziuni de divertisment fără consistență și a căror istorie se stinge o dată cu luminile studioului”, crede Mircea Toma, președintele Asociației de Monitorizare a Presei – ActiveWatch, de formare psiholog.

„Vede mass media care spune diva cutare sau omul de afaceri cutare sau VIP-ul a mai fost pe nu știu unde, nimeni nu spune că poate acel om este trist, poate este îngrijorat, poate este bolnav, poate este obosit, poate este tracasat, nu, deci mass media proliferează imaginea perfectă, oamenii sunt perfecți”, explică psihologul Adriana Petrescu.

„Să mi se scuze expresia, dar nu-i a mea, dar este perfectă, folclorul a luat-o de la televizor: „Fac ce vrea mușchii mei!”. Deci această expresie este rezumatul modelului cel mai răspândit”, consideră Vintilă Mihăilescu.

În ce se măsoară succesul

În curând, Alin și colegii lui vor da bacalaureatul, „examenul maturității”. Nu s-au pregătit cine știe ce, dar știu ce ar vrea să facă în viață.

În ochii multor liceeni, printre care se numără și Alin, succesul se măsoară în bani, cai putere și fete.

Profesorii sunt dezamăgiți de această realitate și nu pot schimba mare lucru. Copiii s-au format deja singuri.

„În mod categoric, dacă ați întreba o sută de elevi care e idealul lor, imediat 90 vă vor spune că vor să facă bani rapid”, explică un profesor de liceu.

„As vrea să-mi iau o mașină, de ce nu? Și normal, cu mașina mereu cucerești fete, e un aspirator de gagici, cum se spune”, detaliază Alin.

Întrebat de reporterii „Bonton” ce crede că este avantajos în ziua de azi, el răspunde: „În ziua de azi să fii avocat e super avantajos și din punct de vedere al banilor și din punct de vedere al satisfacției pe care o ai pe urmă, că trebuie să-ți salvezi clienții și trebuie să vorbești frumos, să știi să minți în toată chestia asta”.

„Orice tânăr, oriunde ar fi, își dorește un model de succes, nu un model de loser, de pierzător, de prostul satului. Imaginea de succes înseamnă vizibilitate publică și pumni în gură”, argumentează Vintilă Mihăilescu.

„Un tocilar nu e popular”

Alexandru este elev în clasa a XII-a și, pentru majoritatea colegilor, nu este deloc un tip popular. Ba chiar înseamnă o excepție, un băiat deloc la modă, un premiant. Pasiunile lui și lucrurile în care crede sunt departe de ceea ce se consideră astăzi a fi ,,valabil”.

„Am scris până acum două volume de poezii, aproape două, pe al doilea încerc să îl finalizez undeva pe la o sută și ceva de poezii, două romane plus alte câteva nuvele, este marea mea pasiune dupp citit”, spune Alexandru Cârciumaru.

„Mi-am primit câteva glumițe când veneam cu cărți mult prea groase la școală, când îmi umpleam tot ghiozdanul, mă întrebau dacă mi-am luat Biblia s-o citesc sau chestii de genul asta”, adaugă tânărul.

Dincolo de glumele colegilor, Alexandru își vede de treaba lui. Este sigur pe ceea ce își dorește. Provine dintr-o familie care i-a insuflat alte valori, tatăl lui este profesor universitar. Educația primită în familie a contat mult în construcția lui. Asta nu înseamnă că trăiește numai în bibliotecă.

„Am prieteni, am viață socială, ies în club. Bine, nu pot să spun că sunt un mare fan al cluburilor, prefer să ies pe Lipscani la cafenele, la lucruri de genul acesta, la ceainării, la concerte îmi place să mă duc”, spune Alexandru.

„Orice societate își creează obligatoriu anticorpi, anticorpii în acest caz se cheamă modele alternative, doar că trebuie să ți le construiești singur cu doi prieteni, cu nu știu cu cine vrei tu, cu o carte, cu Sfântul duh, pentru că nu ai ghiduri, nu ai orientări, nu ți se oferă niște repere cum ți se oferă pentru modelul dominant - Fac ce vrea mușchii mei”, spune Vintilă Mihăilescu.

Viața de fan

Melissa are 15 ani și este înnebunită după Lady Gaga. Când artista a fost la București, tânăra a apărut la toate posturile de televiziune declarându-se „fanul numărul 1” al lui Lady Gaga și asta pentru că vede în cântăreață idealul suprem de reușită. Chiar părinții ei „au ajutat-o” să-și urmeze diva peste tot în lume, sunt oameni bogați așa că i-au făcut toate hatârurile.

„Am fost în Hong Kong după Lady Gaga, pentru că mi-am dorit s-o cunosc foarte mult, am fost prima în linie, dar a zis mama să nu stau acolo pentru că sunt într-o țară straină, am pierdut acolo și am fost foarte supărată, dar sunt foarte fericită că acum, în România, am reușit să câștig cheia pe care mi-a dat-o chiar ea, mi-a pus-o la gât când am intrat în backstage și am fost întrebată dacă aș da cheia pentru un milion de dolari și am zis că n-aș da-o pentru nimic în lume și dorm cu ea și o prețuiesc foarte mult, chiar vreau să o plachez cu aur”, spune Melissa.

„În momentul de față se merge invers, de la model la valori. Dar de ce se întâmplă acest lucru? Pur și simplu pentru că părintele pierde acel start în care dă valoare copilului, îi dă acele valori universale. Dacă părintele va explica care sunt acele valori, copiii vor fi tentați sigur să se uite la modele cum ar fi Lady Gaga sau nu știu, habar n-am alt artist, se vor uita, dar vor ști foarte corect să-și pună niște întrebări. Este ea fericită? Pare că da. Are ea suficient timp? Pare că nu. Pare sănătoasă? Nu prea arată a sănătate? Are ea o viață de familie bună? Păi nu are timp și uite așa copilul, având eșafodajul de întrebări, reușește să decodifice dacă modelul pe care îl admiră este cel corect sau nu”, explică psihologii.

„Lady Gaga i-a ajutat pe mulți tineri anorexici care au avut probleme și pe cei care se simțeau nesiguri pe ei să treacă peste aceste obstacole și să-i facă să aibă încredere în ei înșiși. Dar o să merg acolo, o s-o aștept oricât de mult ar fi, am dormit acolo, fac orice pentru ea”, spune însă Melissa.

Necrescuți cu două ore de program la televizor

În ziua de azi, televizorul a luat locul mamei, al tatălui și chiar al profesorului.

„Tinerii își petrec un foarte mare timp, din ce în ce mai mult timp, în fața televizorului, bun, și a calculatorului, evident. Deci contactul este mult mai mult cu mediile decât cu părinții, vecinii, chiar și prietenii și cu atât mai puțin cu profesorii”, explică Vintilă Mihăilescu.

Înainte de 1989, când la televizor erau doar două ore de program, „meseria era brățară de aur.

„Când am povestit unor elevi la un liceu cum era pe vremea comunismului și am ajuns la televiziuni, păi pe vremea aia erau numai două ore pe săptămână un singur canal, reacția spontană a unui baiat a fost: nașpa, înseamnă că erați tot timpul pe internet”, mărturisește antropologul.

Profesorii spun că atunci oamenii voiau să trăiască cât de cât mai bine, să aibă o meserie care să nu le pună niciun fel de probleme în existența lor.

„Neexistând mass media, neexistând atâtea surse de bruiaj, stăteam cuminți, citeam, ne petreceam timpul mult mai mult împreună, adică socializam în alt fel. Neexistând diferențe sociale, totul se făcea întru cumva printr-un transfer de la egal la egal”, explică psihologul Adriana Petrescu.

„Un model general asumat și cred că este valabil pentru o arie mult mai largă din societate era calificarea școlară. Dacă făceai facultate erai ok, practic pentru toată lumea a fost foarte important să ai o performanță universitară și eventual postuniversitară, ceea ce era de lux posibil, ca din acea epocă să moștenim astăzi patima pentru doctorate”, consideră Mircea Toma.

Ce le-a adus Dallas-ul românilor

Modelele „occidentale” au apărut, timid, în România, la sfârșitul anilor 80. Tot la televizor.

„Dallas a fost modelul perioadei comuniste, pentru că arăta și o viață de familie de care românii sunt foarte atașați, deci era pe înțelesul tuturor, era o viață de familie așezată, dar ca acolo, deci se uitau toți și se știa foarte bine toate gospodinele se apucau să spele vase pentru că știau exact când începe filmul”, explică Vintilă Mihăilescu.

„Era o valoare, aspirația culturală occidentală în vestimentație, părul lung, pantalonii care marcau mode cu oarece întârziere din Vest și care erau ținta agresiunii educatorilor comuniști, îți tăiau pantalonii trapez, de exemplu, sau părul lung, am avut mari conflicte pentru că aveam părul lung”, își amintește Mircea Toma.

Profesorul Otărășanu a predat matematica în comunism și continuă să o facă și-n democrație. Pentru el științele au rămas exacte, chiar dacă modelele elevilor săi au devenit din ce în ce mai confuze.

„Un profesor era profesor, să fie foarte clar, respectat și stimat chiar dacă se ducea doi ani sau trei ani la țară, același lucru îl pot spune și despre doctori, plus respectul de rigoare. Acum cine te mai respectă că ești domnul profesor sau domnul inginer, dacă n-ai bani sau dacă ai o mașină jerpelită?”, se întreabă Ion Otărășanu.

„Eu cred că în 20 de ani, societatea românească va fi mult mai așezată, cu priorități mult mai clare în sens de modele, de aspirații, de valori și cu o mai bună cunoaștere de a realiza aceste apirații. Pe scurt, sunt optimist, dar s-ar putea să mă înșel”, conchide Vintilă Mihăilescu.