Statul la stat. O instituție publică funcționează de 4 ani fără să facă nimic. Banii cheltuiți doar pe salarii, trecuți la pierderi

Toma Petcu Data actualizării: Data publicării:
Tren CFR Călători intră într-o gară.
FOTO: Facebook CFR Calatori / credit: Razvan-Victor Preda

Ca la noi la nimeni. Statul român a înfiinţat şi întreţinut degeaba o instituţie publică, timp de patru ani. Este vorba de Autoritatea pentru Reformă Feroviară care ar fi trebuit să cumpere trenuri noi cu fonduri europene. După ce au plătit, lunar, salariile angajaţilor şi toate cheltuilelile de funcţionare, autorităţile şi-au dat seama că instituţia este inutilă şi că nu a făcut nimic din ce trebuia. Acum o vor desfiinţa, iar milioanele de lei cheltuiţi vor fi trecuţi la pierderi. Urmăriţi un nou episod al campaniei Statul la Stat.

În septembrie 2016, printr-o ordonanţă de urgenţă, era înfiinţată Autoritatea pentru Reformă Feroviară. O instituţie cu nume pompos care avea menirea să schimbe faţa urâtă a transportul feroviar din România. Principalul obiectiv de activitate îl constituia cumpărarea de trenuri noi cu fonduri europene. Banii existau, aşa că nu trebuia decât să organizeze licitaţii pentru achiziţionarea trenurilor.

În 4 ani, „zero” achiziții

Rodrigo Maxim, preşedinte Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România: S-a spus că trebuie să fie o entitate separată, neutră, care să achiziţioneze material rulant feroviar şi să îl împartă la toţi operatorii feroviari de călători.
Reporter: Cât material rulant s-a achiziţionat până acum?
Rodrigo Maxim: Zero. Au trecut de atunci patru ani şi jumătate şi, din banii europeni pe care îi aveam la dispoziţie, nu a fost cumpărată nici măcar o roată de tren. Cu chiu cu vai, au fost organizate două licitaţii, ambele fiind, în acest moment, contestate şi blocate în instanţă.

Iulică Măntescu, preşedinte Federaţia Mecanicilor de Locomotivă: Activitatea este egală cu zero, pentru că ea a fost înfiinţată pentru a achiziţiona material rulant pe bani europeni, nu a reuşit să finalizeze nicio licitaţie şi, de fapt, noi am fost împotriva înfiinţării acestei Autorităţi pentru că este singura instituţie de genul ăsta din Europa şi cred că şi din lume.

În plus, prin ARF sunt plătite şi subvenţiile acordate operatorilor pentru transportul feroviar de călători. Instituţia ar fi trebuit să vină, în toţi aceşti ani, cu noi măsuri şi criterii de acordare a subvenţiei, lucru care nu s-a întâmplat.

Ministrul Transporturilor: Toate întrebările pe care le-am adresat s-au izbit de non răspunsuri şi de ridicări din umeri

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor: Plătim pentru plimbarea unor trenuri goale, pe unele rute, plătim fără criterii de calitate, fără criterii de încărcare cu pasageri şi, în general, toate întrebările pe care le-am adresat - aici trebuia să mă adresez oamenilor care au inteligenţă nu?, creierul sistemului feroviar, al reformei - s-au izbit de non răspunsuri şi de ridicări din umeri.

În aceste condiţii, concluzia ministrului transporturilor este clară: ARF a ratat toate obiectivele pe care le avea şi va fi desfiinţată.

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor: În momentul în care rezultatele sunt atât de dezastruoase, pare că este un moment bun să ştergi tabla şi să o iei de la capăt.

Şi iată cum, vreme de peste patru ani de zile, statul român a întreţinut degeba o instituţie care a înghiţit milioane de lei. Bani aruncaţi în vânt. Potrivit organigramei, la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, există 79 de posturi bugetate dintre care, la începutul acestui an, erau ocupate 35. Nouă dintre posturi sunt de conducere, adică rezervate şefilor. Preşedintele ARF încasează un salariu lunar de peste 10 mii de lei, directorul general 7.227 de lei, un director 6.764 de lei, iar un şef de serviciu 6.229 lei. Pe lângă salarii, angajaţii mai primesc şi spor pentru condiţii vătămătoare de muncă. Bugetul anual destinat cheltuielilor de personal este de patru milioane de lei.

„Salariile personalului din acestă instituţie nu mai pot fi recuperate”

Iulică Măntescu, preşedinte Federaţia Mecanicilor de Locomotivă: Îmi este greu să vă spun ce vom face cu cheltuielile. Salariile personalului din acestă instituţie nu mai pot fi recuperate şi atunci rămâne o cheltuială a statului român.

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor: Această instituţie pare să fie încă una din formele fără fond ale statului român aşa că luăm în considerare foarte serios să o desfiinţăm. Până la urmă este o simplificare a aparatului de stat care e parte din politica acestui Guvern şi să aducem înapoi în minister acele atribuţii pe care le are această instituţie.

ARF are sediul în acelaşi loc cu ministerul Transporturilor. De jur-împrejurul clădirii nu găseşti vreun indiciu sau vreo plăcuţă care să îţi arate cum ai putea identifica instituţia. Preşedintele Autorităţii este Gigi Gavrilă. L-am sunat pentru un punct de vedere şi, de comun acord, am stabilit data şi ora la care vom realiza interviul.

De la o întâlnire stabilită „marți” la promisiunea că „Ne auzim după...”, urmată de refuzul de a mai răspunde la telefon

Dialog telefonic reporter - Gigi Gavrilă:

Reporter: Am înţeles. Nu e nicio problemă, săptămâna viitoare. Luni, puteţi, luni dimineaţă?
Gigi Gavrilă: Luni dimineaţă. Luni, sau marţi v-ar conveni mai bine?
Reporter: Sau marţi, cum vă este dumneavostră ok.
Gigi Gavrilă: Marţi.
Reporter: Eu pot veni şi marţi.
Gigi Gavrilă: Hai să stabilim pentru marţi. Nu or fi trei ceasuri rele, nu?
Reporter: Cred că nu. Bun, la ce oră vă găsesc domnu... Dimineaţă la un nouă e devreme?
Gigi Gavrilă: Marţi la un nouă e devreme. Zece e bine?
Reporter: E bine.

Cu o zi înaintea interviului, preşedintele ARF ne-a transmis un SMS în care spune că, din cauza modificării programului, nu ne mai putem vedea şi propunea să amânăm întâlnirea pentru o dată ulterioară. L-am întrebat când ar fi disponibil. Răspunsul a venit abia peste trei zile. Tot printr-un SMS ne anunţa că, în săptămâna respectivă, este foarte ocupat cu, redistribuirea bugetului pe activităţi şi operatori”, iar în săptămânile următoare trebuie să finalizeze contractele de servicii publice cu operatorii feroviari de călători, încheind textul cu, cităm: „Ne auzim după.... L-am sunat pentru a vedea ce înseamnă „după”... şi când am putea realiza totuşi interviul. Nu ne-a mai răspuns, deloc. În perioada imediat următoare ministerul Transporturilor urmează să finalizeze textul Ordonanţei prin care Autoritatea pentru Reformă Feroviară va dispărea.

Întregul material și comentariul jurnalistului Digi24 Florin Negruțiu îl puteți asculta în materialul video.

Editor : L.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regretul unui bărbat că și-a instalat panouri fotovoltaice: „Panourile solare au...
Digi FM
Cu ce se ocupă Valeriu Gheorghiță, noul soț al Monicăi Bîrlădeanu, în prezent și câți bani încasează lunar...
Pro FM
Kelly Clarkson a cântat piesa din „Titanic”, iar fanii au reacționat imediat: „Această interpretare l-ar fi...
Film Now
Richard Gere, topit după soția sa, mai tânără cu 34 de ani decât el. Actorul nu și-a putut lua mâinile de pe...
Adevarul
Europa ruptă-n două. Țările care se pregătesc să-i țină piept lui Putin și cele care vor să facă afaceri cu el
Newsweek
Coșmarul unui pensionar. Ieșit la pensie în luna mai nu a luat bani nici după 6 luni. De ce?
Digi FM
„Așa vrei să conduci și țara?” Mircea Geoană, viral pe TikTok, după ce a fost ironizat pentru aptitudinile de...
Digi World
Când e cel mai bine să faci dușul zilnic. Așa scapi de stres și de unele alergii, dar îți ajuți și pielea
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Zoe Saldana, despre rolul care i-ar putea aduce Oscarul: A trebuit să merg la casting. Regizorul nu știa...
UTV
Kanye West si Bianca Censori se pregatesc de divort