Accident grav pe DN1. Un șofer în vârstă de 23 de ani a murit, după ce a făcut o depăşire neregulamentară și s-a izbit de o dubă

Data publicării:
accident
O persoană a decedat într-un accident produs, duminică seară, pe DN 1, lângă Sebeş, între un autoturism şi o autoutilitară.

O persoană a decedat într-un accident produs, duminică seară, pe DN 1, lângă Sebeş, între un autoturism şi o autoutilitară. Victima, un tânăr de 23 de ani, din Petreşti-Sebeş, ar fi efectuat o manevră de depăşire neregulamentară, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un sibian, potrivit Agerpres.

"La data de 26 ianuarie 2025, în jurul orei 18,00, pe DN 1, la kilometrul 360+500 de metri, pe direcţia de mers Sibiu-Sebeş, un tânăr de 23 de ani, din localitatea Petreşti, ar fi efectuat o manevră de depăşire neregulamentară, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un tânăr de 25 de ani, din judeţul Sibiu. În urma impactului frontal dintre cele două autoturisme, tânărul de 23 de ani a suferit leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarat decesul acestuia", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.

Tânărul de 25 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alex Crişan, Detaşamentul de pompieri Sebeş a intervenit la locul evenimentului pentru descarcerare şi prim ajutor medical.

Pompierii militari au extras din autoturism persoana încarcerată şi au predat-o echipajului SAJ. Aceasta se afla în stop-cardiorespirator, motiv pentru care au fost efectuate manevre de resuscitare.

"Din nefericire, persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia", a transmis Alex Crişan.

În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat pe DN 1, pe ambele sensuri, în zona evenimentului, circa două ore.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cine moștenește datoriile unei persoane decedate și în ce condiții pot fi obligați moștenitorii să le...
Digi FM
Cornel Dinu, în pragul disperării la 78 de ani. Ce pensie are, de fapt, legenda lui Dinamo și câți bani îi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
CRBL a șters toate fotografiile cu iubita mai tânără cu 23 de ani. Ce se întâmplă, de fapt, între artist și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, moment emoționant alături de fiul său diagnosticat cu o boală neurologică rară: "Sunt mândru...
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de...
Newsweek
Cum a motivat CCR că plafonarea pensiilor militare respectă Constituția? De ce pensia nu crește cu soldele?
Digi FM
Alegeri SUA. Ce sunt "midterms" și de ce sunt atât de importante
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90...
Digi Animal World
Trei pui de veveriță, prinși într-un nod imposibil! Veterinarii au intervenit de urgență pentru a le salva...
Film Now
Nicolas Cage, evacuat din vila de 10,5 milioane de dolari. A ajuns să locuiască în hoteluri
UTV
Cum arată casa lui Florin Dumitrescu decorată de Crăciun. Surpriza pregătită pentru soția lui, Cristina...