Acţiunea Blocada pe șoselele din România. Polițiștii au verificat mii de mașini și au lăsat 250 de şoferi făr permis într-o singură zi

Data publicării:
politist rutier dirijeaza circulaltia pe un drum cu zapada
Peste 250 de şoferi au rămas fără permis de conducere, 44 dintre ei pentru consum de alcool. Foto: Poliția Română/ Facebook

Peste 250 de şoferi au rămas fără permis de conducere, 44 dintre ei pentru consum de alcool, în cadrul acţiunii Blocada, organizată de IGPR. Poliţiştii au verificat peste 6.600 de autovehicule şi au legitimat peste 10.600 de persoane, potrivit News.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române au anunţat că cadrul acţiunii Blocada de sâmbătă, desfăşurată la nivel naţional, peste 4.000 de poliţişti şi jandarmi au acţionat pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, arată un comunicat de presă.

„Au fost organizate 450 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 6.684 de autovehicule şi legitimate 10.696 de persoane.

Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 3.054 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 110 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive”, au precizat poliţiştii.

În cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii au constatat 37 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dintre care 16 de conducere sub influenţa alcoolului şi 14 de conducere sub influenţa drogurilor. Au fost reţinute 254 de permise de conducere, dintre care 44 pentru alcool şi 63 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 125 certificate de înmatriculare.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...