Alertă la Aeroportul Henri Coandă: o dronă civilă a fost observată lângă o aeronavă. Anchetatorii au identificat operatorul

Data publicării:
avion wizz air in zbor
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

O dronă civilă de mici dimensiuni a fost observată vineri de echipajul unei aeronave aflate la aterizare pe Aeroportul Henri Coandă. Autorităţile au deschis o anchetă şi au reuşit să identifice drona şi locaţia din care a fost operată. Avionul a ajuns în siguranţă la sol, potrivit News.ro.

„Astăzi, 19 septembrie 2025, în timpul apropierii pentru aterizare pe pista 26L a Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, echipajul unei aeronave a semnalat prezenţa unei drone civile de mici dimensiuni în raza vizuală, la aproximativ 3,5 km de aeroport”, a transmis, vineri, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Sursa citată a precizat că aeronava a aterizat în siguranţă la ora 15:45, iar incidentul a fost raportat imediat către autorităţile competente.

„În urma notificării primite, a fost declanşată o anchetă comună coordonată de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi ROMATSA. Investigaţiile desfăşurate până în prezent au condus la identificarea dronei civile implicate şi a locaţiei de unde a fost operată”, a mai transmis sursa citată.

Instituţia reaminteşte că operarea dronelor este strict interzisă în zona şi în apropierea aeroporturilor civile şi militare.

Utilizarea neautorizată a acestora poate periclita grav siguranţa zborurilor şi constituie faptă penală.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți da cash când cumperi o mașină, mobilă sau bijuterii. Plafoanele valabile în 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Miley Cyrus, imagini intime cu logodnicul ei. Cei doi apar împreună în cadă și în pat, în noul ei videoclip
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Se indexează pensiile militare și ale polițiștilor la 1 ianuarie? O veste bună, una proastă pentru pensionari
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...