Augustin Zegrean: În starea de alertă nu se pot da amenzi și ordonanțe militare. Care este diferența față de starea de urgență

Data actualizării: Data publicării:
pol amenda1
Foto: Facebook / Politia Romana

Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, afirmă că pe timpul stării de alertă cetățenii nu pot fi amendați, cum se întâmplă pe timpul stării de urgență. De asemenea, nu pot fi emise ordonanțe militare, iar cele care sunt acum în vigoare expiră odată cu starea de urgență.

„Starea de alertă este mai simplă, mai mică decât starea de urgență. Starea de urgență este la nivelul ministrului de Interne, decretată de președinte. Starea de alertă este declarată de Comitetul pentru situații de urgență, cu aprobarea premierului”, a explicat Augustin Zegrean, la Digi24, care sunt diferențele dintre cele două situații.

Fostul președinte CCR a mai spus că și pe timpul stării de alertă pot fi restrânse anumite drepturi și libertăți individuale, dar nu se pot da amenzi și nici ordonanțe militare.

„În starea de alertă nu se pot da ordonanțe militare. Se pot da doar ordine, care nu au aceeași putere. De asemenea, în starea de alertă nu se pot stabili amenzi”, a declarat Augustin Zegrean, precizând că ordonanțele militare care sunt acum în vigoare expiră odată cu starea de urgență. „Dacă vor să mențină amenzile, vor trebui să dea o lege”, a mai spus el, precizând că, din punctul lui de vedere, era de preferat varianta legii în locul ordonanțelor militare pentru actuala stare de urgență.

Guvernul și Președintele analizează ipoteza declarării stării de alertă după data de 15 mai, când expiră starea de urgență instituită prin decret de Klaus Iohannis. Este o măsură necesară pentru a putea fi menținute, legal, unele dintre restricțiile impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, cum ar fi închiderea restaurantelor și a altor domenii de activitate cu public. 

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cine plătește amenda dacă mașina este condusă de altă persoană. Ce obligații are proprietarul autoturismului
Digi FM
Theo Rose, după ce a fost criticată că a cântat la botezul fiului lui Alfred Simonis: "Am știut numele...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cher reacționează după ce Michael Douglas a ironizat câștigarea Oscarului de către artistă, în 1988, în fața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pierce Brosnan, despre actorul cu cele mai mari șanse să fie noul James Bond: „E atât de puternic”. Au jucat...
Adevarul
Un cătun întreg, la prețul unui tractor vechi. Un cuplu a cumpărat șapte case și două hambare cu doar 30.000...
Newsweek
Ce pensie primești daca ai lucrat pe salariul mediu 35 sau 40 de ani? Câte puncte obții?
Digi FM
Țara din Europa care ar putea intra la anul în UE. A devenit tot mai populară și pentru vacanțele românilor
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90...
Digi Animal World
Monstrul care a îngrozit Africa! Cântărește 900 de kilograme, a ucis 300 de oameni și a scăpat de toate...
Film Now
Ultimele zile ale lui Eric Dane, povestite de soție. Ce s-a întâmplat în spital înainte ca actorul să moară...
UTV
Iulia Vântur se deghiza în agent de pază ca să ajungă la Salman Khan, în timpul filmărilor din România...