Video Bătaie pe treptele unui hotel din Timișoară între iubita unui bărbat și presupusa lui amantă

Data publicării:
Femei care se bat
Femei care se bat, imagine exemplificativă. Foto: Profimedia

Două femei au fost reținute în urma unei bătăi violente care s-a petrecut în fața unui hotel din Timișoara. Acolo, iubita unui bărbat a bătut-o pe amanta acestuia, iar scenele violente au fost filmate de o altă tânără, informează Digi24.

Violente s-au petrecut în fața unui hotel din Timișoara. Femeia, care bănuia că iubitul său o înșală, a așteptat-o pe presupusă amantă la ieșirea din hotel și în momentul în care femeia a coborât scările a început lupta.

Iubita bărbatului s-a năpustit asupra ei sub o ploaie de înjurături. La un moment dat a trântit-o la pământ pe presupusă amantă și a continuat să o lovească.

Lupta a durat câteva zeci de secunde, sub privirile celor care erau martori, însă la un moment dat un trecător a intervenit și a reușit să le despartă și să calmeze spiritele.

Filmarea a ajuns pe internet.

A fost văzută și de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Timișoara. Aceștia au reușit să identifice toate persoanele implicate. Conform acestora, iubita bărbatului are 27 de ani, era însoțită de o prietenă de 25 de ani, care a filmat întreaga scenă. Victima are 35 de ani, iar asupra ei nu a fost luată nicio măsură preventivă.

Iubita bărbatului și cea care a filmat au fost însă reținute de polițiști pentru 24h. Cele două sunt acuzate de tulburare a ordinii și liniștii publice, loviri și alte violențe, dar și complicitate la loviri și alte violențe.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
Vin 20 de grade în România, după un episod de frig extrem! Cum se schimbă vremea începând de miercuri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Bonnie Tyler, o iubire de-o viață cu Robert Sullivan. Viața neconvențională pe care artista a construit-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Ce mănâncă o femeie de 101 ani ca să trăiască atât de mult: „Îmi permit și un gin tonic”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Michael Douglas, despre discuțiile aprinse cu Glenn Close pe platourile de filmare de la „Fatal Attraction”...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...