Bilanț negru anunțat de Salvamont: un mort şi cinci răniţi pe munte, în ultimele 24 de ore

Data publicării:
salvamont

Un om a murit pe munte și alți cinci au fost răniți în ultimele 24 de ore, potrivit unui bilanț anunțat de Dispeceratul Național Salvamont România .

„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 8 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 6 persoane, 5 fiind predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Din păcate a fost şi o persoană preluată de către Serviciul IML”, a transmis sâmbătă Salvamont România.

S-au primit apeluri pentru salvamontiştii din Cluj, Mureş, Harghita, Caraş-Severin, Municipiul Braşov şi judeţul Bistriţa-Năsăud.

S-au primit şi 22 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pensia de invaliditate: cine poate beneficia, cum se obține și care este diferența față de pensia de handicap
Digi FM
Un preot a murit în timpul slujbei, strivit de un crucifix uriaș. Cu câteva clipe înainte, vorbise despre cât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu dependența: "Nu poți ajuta pe cineva care...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone și Arnold Schwarzenegger nu se suportau deloc: "Ne uram cu adevărat". Cum au ajuns...
Adevarul
Un patron român din Italia i-a schimbat contractul unei angajate însărcinate. Femeia se temea că va rămâne...
Newsweek
CCR decide joi dacă formula de calcul a pensiilor e constituțională. Care pensionari vor fi afectați? Și cum?
Digi FM
Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai obosiți, deși dormim o oră în plus
Digi Animal World
Un cățel a devenit viral după ce și-a revăzut stăpânul. Cum a reacționat după ce acesta a lipsit doar o oră...
Film Now
Ben Affleck, despre colaborarea cu Bruce Willis pe platourile de la "Armageddon: "Îl iubesc. Este cel mai...
UTV
Mădălina Ghenea a ales o rochie neagră din dantelă la Bucharest Fashion Week. A continuat seara în club până...