Video Ce este anorexia nervoasă, fenomenul periculos care afectează fete de 9-10 ani și adolescente. Semnalele de alarmă sunt tot mai grave
Un fenomen tăcut, dar tot mai prezent în viețile copiilor. Fete de 9–10 ani care țin cure de slăbire, competiții din vacanțe și presiunea rețelelor sociale care transformă copilăria într-o cursă pentru un corp „perfect”. Anorexia nervoasă nu mai este o problemă rară și nici una care apare doar în adolescența târzie, vârsta la care apar primele semne scade îngrijorător. Semnalele de alarmă sunt tot mai grave.
Clipurile despre skincare, fashion și beauty domină astăzi social media și promovează intens ideea de „glow up”, adică transformarea către o versiune mai bună a ta. Dincolo de filtre și standarde perfecte, această presiune socială alimentează nemulțumirea față de propriul corp și duce la tulburări grave precum anorexia, avertizează specialiștii. Sute de adolescente au căzut pradă acestui fenomen.
Adolescentă: Prima dată am auzit despre trendul acesta printre colegele mele de școală și prietenele mele. Am avut colege de clasă care l-au incercat și au avut rezultate. Și am fost tentată să încerc și eu.
Antonia are 17 ani și a slăbit 10 kilograme în doar două săptămâni. A fost și ea victima trendului „glow up”, care a inundat rețelele sociale. Sub iluzia perfecțiunii, fetele sunt împinse către transformări radicale, iar de cele mai multe ori, plătesc cu sănătatea. În competițiile de slăbit au ajuns să intre chiar și fetițe de nouă ani.
Adolescentă: N-am mâncat una dintre mese la început, dupa aceea două, și apoi deloc.
Reporter: Ai ajuns să ai și stări de rău?
Adolescentă: Da, am avut ceva amețeli la un moment dat.
Reporter: Când ți-ai dat seama că faci o greșeală?
Adolescentă: Când am avut prima stare de rău.
Anorexia nu începe brusc și nu arată dramatic la început
Anorexia nu începe brusc și nu arată dramatic la început. Se strecoară încet, iar părinții sunt cei care trebuie să observe primele semne, spun specialiștii.
Părinte: Sunt foarte ocupați părinții, și dacă observă li se pare că este ceva normal. Pana în momentul în care ajunge la 13-14 ani și 25 de kilograme.
Lenke Iuhos, psiholog: Acest fenomen a devenit o hrană pentru corpul tinerelor din ziua de astăzi. Ele nu fac o diferență între ținuta corporală și sănătate, de aceea e foarte important ca părinții să-și dea seama că e un timp în adolescență sau preadolescență când ar fi foarte bine să discutam despre corp.
Slăbirea bruscă vine la pachet cu pierderea de masă musculară și scăderea densității osoase.
Bogdan Cosma, nutriționist: O masă ideală ar trebui să conțină toți nutrienșii, și aici vreau să facem un joc de imaginație, să ne gândim la o farfruie rotundă. Jumate completate de fructe/legume, un sfert de cereale, un sfert să fie proteine vegetale/animale și ca să fie completă toată masa, să adăugăm și o sursă sănătoasa de grăsimi.
Specialiștii spun că prevenția ar trebui să includă și limitarea accesului copiilor la rețelele sociale. Multe țări europene intenționează să ia această măsură pentru minorii sub 16 ani.
„Prințesa Urbană”: Știam că fenomenul există, însă am devenit mai atentă
Ioana Chicet Macovenciuc, cunoscută sub numele „Prințesa Urbană”, autoarea unei postări care a stârnit mii de reacții și a adus în prim-plan o realitate dureroasă: „Anorexia se poate instala chiar sub ochii noștri”.
„Am devenit mai atentă asupra acestui aspect când am observat, după o vacanță, că multe dintre colegele de clasă de la școala unde merg copiii mei erau mult mai slabe. Câteva. Pe câteva dintre ele nici nu le-am recunoscut, și a trebuit să întreb copiii cine aveți colege noi, și am fost șocată să aflu. Sunt aceleași colege, doar cu multe kilograme mai puțin. După doar câteva săptămâni vorbim de fetițe de 9-10 ani. Sigur, știam că fenomenul există, însă din momentul acela am devenit cumva mai atentă la ce se întâmplă în jur. Am discutat mai mult și cu proprii copii, și cu terapeuți. Observ pe grupurile de părinți că sunt mulți îngrijorați, dar foarte mulți dascăli care spun că observă copiii în clasă, mai ales fete slăbind brusc și părinții pare că nu sunt dispuși să observe, să intervină.
De asemenea, văd părinți ai altor copii, ai colegilor, ai fetelor care au astfel de probleme, care se întreabă dacă ar trebui să intervin eu, să atrag eu atenția părintelui că am observat că fetița lui slăbește foarte mult, deci e o îngrijorare generală. Cred că vârsta la care se întâmplă a scăzut foarte mult din cauza prezenței copiilor pe rețele sociale. Deci, dacă riscul era mare la vârsta adolescenței 14-16 ani, acum, iată, avem fetițe de 9-10 ani, care al căror corp este cu siguranță mai fragil decât al celor de 14 ani.
În primul rând, cred că ce ajută foarte mult este ca părintele să nu excludă din start nimic. Deci, atitudinea gen nouă nu ni se poate întâmpla, fetiței mele niciodată. Noi avem o relație sănătoas. Toată lumea mănâncă tot din farfurie. Sigur, poți să ai un model foarte bun în familie. Poate că ai o relație sănătoasă cu mâncarea. Poate copilul tău până la 10 ani a mâncat perfect și la 10 ani cineva i-a spus ceva la școală sau a văzut ceva pe telefonul unui prieten, și din momentul acela nu mai vrea să se alimenteze corect. Semnele sunt destul de subtile la început, și un părinte care își vede copilul des e posibil să nu le observe. De asta spun. Nu excludeți niciodată asta, e cea mai mare capcană în care putem cădea ca părinți. Că mie nu o să mi se întâmple. Eu sunt un părinte prea bun să mi se întâmple asta, nu se poate.
„Dispare menstruația, apare părul corporal, cade părul din cap, paloarea feței este schimbată”
M-aș uita în primul rând la relația pe care o are copilul cu mâncarea și cum se schimbă ea. De exemplu, un copil care bea foarte multă apă înainte de masă sau bea în timpul mesei foarte multă apă, se joacă mult cu mâncarea în farfurie și-a pierdut bucuria de a se hrăni. Amână mesele, a începe să sară mesele, micul dejun îl mănânc la mine în cameră. Pachetul de la școală poate că devine inexistent sau foarte mic. Sau ai semne că aruncă mâncarea la școală, apoi începe să se ascundă. Poartă haine foarte largi. Petrecem foarte mult timp izolat în cameră, nu mai este interesat să exploreze mâncarea, deci sunt lucruri subtile. La fel, dispare menstruația, apare părul corporal, cade părul din cap, paloarea feței este schimbată semnificativ.
Unele lucruri sunt mai evidente, altele sunt mai subtile. Din momentul în care părinții observă că ceva e în neregulă, eu îi încurajez să încerce să discute cu copilul și să vadă care e relația, ce spune despre aceste schimbări? Nu e neapărat să fie ceva în neregulă cu mâncarea, dar e nevoie să fim atenți la schimbările astea și să încercăm să înțelegem ce se întâmplă și să cerem ajutorul specialiștilor. Noi nu putem. Dacă, să zicem, că suntem în situația în care copilul a început să aibă semne de anorexie, nu este. Este peste capacitatea părintelui de a gestiona problema asta și cum.
„Sunt părinți care se sperie foarte tare și doresc să oblige copilul să mănânce sau îl pedepsesc”
Sigur, acum ajută ca relația între părinte și copil să fie una apropiată și caldă. Copilul să simtă că poate să împărtășească cu părintele, să nu se simtă judecat, să nu se simtă învinovățit, să nu se simtă rușinat. Sunt părinți care se sperie foarte tare și doresc să oblige copilul să mănânce sau îl pedepsesc. Îți iau telefonul dacă nu mănânci. Lucrurile astea nu funcționează. Copilul suferă realmente, suferă și realitatea lui este alterată. El nu mai vede lucrurile așa cum sunt, și a îl constrânge, a încerca să-l obligi să vadă realitate așa cum este nu funcționează. Deci, aș încerca să mă apropii de copil, să văd cum pot să fiu alături de el. Mergem împreună pe tot traseul, trebuie să meargă la medic, trebuie să meargă la psihiatru, trebuie să meargă la psiholog, trebuie să meargă la un nutriționist.
Sunt alături de copil, am răbdare, nu-l oblig să mănânce în niciun caz. Eu înțeleg nevoia părintelui de a avea control și de a rezolva repede, dar recuperarea durează. Și este nevoie de specialiști și de răbdare, de multă iubire, stat la masă. Uite, stau aici lângă tine. Mâncăm împreună același lucru dacă vrei. În timpul mesei nu vorbim despre mâncare, vorbim despre ce vrei tu. Hai să reînvățăm să ne bucurăm de mese împreună, în timp ce copilul beneficiază și de sprijinul specialiștilor. Repet, este o tulburare serioasă, nu este un moft, nu e o joacă. Încurajez părinții să se informeze din timp despre asta, pentru a nu fi luați prin surprindere. Aș vrea să încurajez și specialiștii să scrie mult despre asta. E nevoie de informație. Psihologii școlari, dacă au timp să fie atenți, pentru că la școală copiii se se simt mai liberi să arate că suferă de asta decât acasă.
Acasă se ascund mai mult și e posibil ca pentru părinte să fie mai greu să observe decât pentru un psiholog școlar sau un învățător, care pot da un semnal de alarmă inclusiv părintelui.”
Editor : Liviu Cojan
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
