Ciprian Ciucu, în război cu armata. Primarul Sectorului 6 a dat în judecată MApN

Data actualizării: Data publicării:
ciprian ciucu
Ciprian Ciucu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunţă că a dat în judecată Ministerul Apărării şi că a atacat autorizaţia de construire pentru un hotel „cu circuit închis” care ar urma să fie construit în Drumul Taberei.

„Ministerul Apărării şi-a dat singur autorizaţie de construire pentru terenul de vizavi de parc, în Drumul Taberei. Am avut nişte discuţii cu ceva generali acum vreo trei-patru ani, pentru că voiau să facă acolo un hotel. Un hotel cu front stradal, chiar vizavi de Piaţa Moghioroş, unde era patinoar pe vremuri. Evident că eu nu le-aş fi emis niciodată acea autorizaţie de construire. Vă anunţ în premieră că i-am dat în judecată. Am atacat autorizaţia de construire”, a spus Ciucu, miercuri, în şedinţa Consiliului Local Sector 6.

El a menţionat că Ministerul Apărării, conform legii, poate să îşi elibereze autorizaţii de construire doar pentru chestiuni de securitate naţională. Pe de altă parte, în acest caz, este vorba o bază sportivă „cu circuit închis”, a precizat edilul.

„Am încercat să oprim construirea, dar nu am reuşit în instanţă. Nu am vrut să scot oamenii în stradă, dar evident că acel teren trebuie să revină cumva Sectorului 6. Nu am suficientă putere politică în acest moment. Nu ştiu dacă o să am vreodată. (...) Mi-e frică la modul real şi sper, cât o să am un un cuvânt de zis în această coaliţie, să nu se bugeteze vreun hotel acolo. Propunerea noastră a fost de bun simţ - «Nu vă negăm dreptul de a construi un hotel, dar hai cumva să colaborăm. Faceţi-l acolo unde vreţi să faceţi baza sportivă acum, mai în spate. Daţi-ne nouă partea din faţă să o amenajăm, să fie cumva unitar cu piaţa şi cu parcul un spaţiu larg deschis, pentru oameni, să fie accesibil oamenilor din Sectorul 6, nu doar gradaţilor militari». Asta era viziunea. Am bătut la uşi închise. M-am dus şi la Ciucă”, a spus Ciucu.

El a mai precizat că au început „timid” lucrările de construire, dar nu la hotelul propriu-zis. Primarul a opinat că este „complet inoportun un hotel al MApN” acolo, deoarece ar aglomera şi mai mult zona.

„Imaginaţi-vă un bloc la stradă, vizavi de piaţă. Nici nu vreau să mă gândesc ce înseamnă acest lucru. (...) Ultimul lucru de care e nevoie acum acolo este acel mastodont de hotel. (...) E o zonă pe care mi-aş fi dorit cumva să o conectăm cu Parcul Drumul Taberei, să rămână verde şi să nu apară construcţii”, a spus Ciucu.

Primarul a declarat că în Sectorul 6 există mulţi militari şi mulţi rezervişti, dar s-a declarat convins că „hotelul cu circuit închis” nu este pentru ei. El a mai precizat că terenul a fost lăsat ani de zile „într-o stare de mizerie”.

Declaraţiile au fost făcute în contextul în care, miercuri, Consiliul Local Sector 6 a aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea unui loc de joacă pentru copii pe B-dul Independenţei nr. 202E. Acest loc de joacă se va realiza pe un teren cu o suprafaţă de 3.082 mp, închiriat de la societatea Electrocentrale Grup SA. Valoarea totală a investiţiei este de 3,3 milioane lei (inclusiv TVA), iar durata de realizare este estimată la 15 luni, dintre care 4 luni pentru lucrările de proiecte şi o lună pentru organizarea de şantier. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie. ANPIS a anunțat calendarul plăților
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Mărturia cutremurătoare a soției arbitrului care s-a împușcat în fața copiilor: „Mi-a dat flori, apoi și-a...
Newsweek
Până la ce oră poți da muzica tare la țară? Când poate vecinul să cheme Poliția și ce riști
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...