Cum a reușit un avion TAROM să decoleze de la Madrid, în plină pană de curent

Data publicării:
avion tarom care decoleaza
Foto: TAROM

TAROM anunţă, luni, că a reuşit să decoleze cu pasagerii săi, pe fundalul blackout-ului din aeroportul Barajas din Madrid, 150 de călători fiind în drum spre România. Multiple zboruri din zona afectată, fie au mari întârzieri, fie au fost anulate.

„În cursul zilei de astăzi, o mare parte din Spania şi Portugalia a fost afectată de întreruperi majore ale alimentării cu energie electrică. Aviaţia pare să este unul dintre sectoarele afectate de pene de curent, aşa cum s-a întîmplat şi pe Aeroportul din Madrid, Barajas, rămas fără curent electric. TAROM, cu două zboruri programate astăzi pe acest aeroport, reuşeşte să îşi protejeze pasagerii”, a transmis, luni, TAROM, într-un comunicat de presă, potrivit News.ro.

Compania precizează că zborul TAROM RO 415 a aterizat conform planului la Barajas în plină pană de electricitate, iar echipa de Operaţiuni Sol a TAROM, în strictă legătură cu agentul de handling al companiei South Europe şi firma de surpervizare locală, AeroJetWay, a reuşit să îmbarce pasagerii pentru zborul de întorcere spre Bucureşti – RO 416.

Compania a fost ajutată de personalul din aeroport care a adus generatoarele de rezervă, permiţând deschiderea uşilor pentru accesul la îmbracare.

„Mai mult, aeroportul a dat rapid undă verde de zbor (în congestia generală de trafic blocat, zborurile aşteptau sloturile desemnate), cu condiţia ca echipajul de zbor să reuşească să facă pushul de rulaj (decolarea) în maxim 7 minute”, a mai transmis TAROM.

Compania precizează că situaţia de la Barajas, Madrid, continuă să fie una de criză, ultimele ştiri indicând că benzile de bagaje au cedat.

„Echipajul TAROM, alături de echipele din Brajas au reuşit incredibilul, iar RO 416 este în drum spre casă, cu toţi cei 150 de pasageri la bord şi doar o oră întârziere (durata necesară apelării la generatoare, autobuze de îmbarcare şi realizarea load controlului centralizat- foia de încărcare a avionului şi lista de pasageri)”, a mai transmis TAROM.

Potrivit companiei, pe data de 28 aprilie erau programate 3.005 zboruri în Spania, cu 520.777 pasageri şi 709 zboruri în Portugalia, cu 122.870. Multe dintre acestea sunt încă anulate sau înregistrează mari întârzieri.

„Acesta este unul dintre momentele în care doar echipele de profesionişti, colaborarea TAROM bună şi de tradiţie în Europa cu toţi cei implicaţi în derularea zborurilor, dar şi echipajul de zbor calificat reuşesc să salveze situaţia pe fundalul unui eveniment extrem de serios pentru noi toţi”, a declarat Cristian Anghel, Director Operaţiuni Sol, TAROM.

O pană masivă de electricitate a afectat luni întreaga Spanie - provocând întreruperi ale curentului generalizate şi perturbări în reţeaua de telefonie -, dar şi în unele regiuni din Portugalia şi în sudul Franţei, interconectate la reţeaua spaniolă, potrivit gestionarului reţelei portugheze REN, iar o anchetă este în desfăşurare cu privire la cauzele acestui incident, care ridică întrebări cu privire la vulnerabilitatea energetică a continentului european, relatează AFP şi Reuters.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Caricaturist rus refugiat în Polonia, împușcat mortal în plină zi. Artistul care îl ironiza pe Putin...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani